Există o legătură strânsă între starea ta interioară și modul în care îți trăiești viața!
Când ești în armonie cu tine, poți naviga cu ușurință prin provocările vieții, iar energia ta devine o sursă de inspirație pentru cei din jur.
Ești calm și creativ, ai încredere în tine și ai curajul să-ți exprimi clar punctul de vedere.
Te conectezi cu ușurință cu ceilalți, transmițându-le compasiunea și iubirea ta.
Pe de altă parte, când lipsește armonia, te poți simți ca într-un labirint întunecat, prins într-un vârtej de emoții contradictorii și gânduri confuze.
Lipsa armoniei înseamnă, de fapt, haos interior.
Iar haosul interior poate amplifica și distorsiona răspunsurile tale emoționale.
Situațiile în care de obicei erai calm, îți pot declanșa reacții exagerate sau incontrolabile și ajungi la conflicte în relații.
Când în mintea ta este haos, poți avea dificultăți în a te recupera rapid după situații stresante sau dificile.
Abilitatea de a face față cu reziliență la provocările vieții este redusă, ceea ce te poate duce la persistența unui sentiment general de copleșire și epuizare emoțională.
Haosul interior poate distorsiona percepția asupra realității.