Adevărata luptă, în percepția unui copil de 12 ani și treptele iertării

Suflet drag, așa cum ți-am promis în mailul anterior, o să abordez în continuare diferite aspecte ale neiertării pentru că stă la baza celor mai mari suferințe atât emoționale cât și fizice.
 
Înainte de asta, împărtășesc cu tine o povestioară scrisă de un copil de 12 ani pe care am citit- o în cartea 101 Basme Românești, un volum născut din imaginaţia extraordinară a copiilor care nu uită de bibliotecă nici în vacanţă.Mie personal mi s-a făcut pielea de găină când am citit- o.
 
Asta pentru că am conștientizat că  imaginația copiilor nefiind încă îngrădită de convenţii şi limite, ei simt instinctiv că un cuvânt scris nu este doar un cuvânt scris, ci mult mai mult. Ei ştiu că poveştile sunt universuri în sine și poveştile lor îi ajută să aibă răbdare cu adulţii…Trage aer în piept, și citește cu mintea coborâtă în inimă.

A fost odată ca niciodată un românaş care căuta pietricele pe marginea râului. 

Mă întrebaţi ce făcea cu pietricelele? 

Le aşeza frumos pe pânze şi realiza tablouri cu ele, tablouri pe care apoi le atârna în camera lui. Când camera lui s‑a umplut, tablourile au fost agăţate în camera părinţilor, apoi în sufragerie, în bucătărie, în baie, în pod. 

– Cred că ar fi timpul să te opreşti, îi zisese mama, eşti obosit. 

– A, dar mie îmi place ce fac, aşa că nu simt oboseala, a asigurat‑o el. 

– Poate ar fi cazul să te opreşti, i‑a cerut tatăl. Nu mai avem niciun spaţiu pentru ele… 

– Haide, tată, că dacă ar fi să le dăm prietenilor şi să le umplem şi lor casele, cu siguranţă că am avea unde să le aşezăm. 

– Nu te plictiseşti, nepoate? l‑a întrebat mătuşa lui. 

– Nuuuu, e aşa de bine să fiu curajos…

– Curajos? Mie mi se pare că nu e mare lucru să te apleci, să iei o piatră, să o lipeşti de pânză… să te apleci, să iei o piatră, să o lipeşti de pânză… să te apleci, să iei o piatră, să o lipeşti de pânză… 

– Este chiar o luptă, i‑a şoptit cel mic. 

Citește tot articolul

Iertarea și imposibilitatea de a ierta

Iertarea și imposibilitatea de a ierta pot fi cele mai critice probleme din viața cuiva. S-a constatat că inclusiv problemele semnificative de sănătate au la bază imposibilitatea de a ierta.

 Poți avea probleme cu faptul că nu te ierți pe tine, sau nu poți ierta alte persoane.

 Poate nu-l poți ierta pe Dumnezeu sau poți avea credința că Dumnezeu nu te-a iertat și nu te va ierta.

 Poți avea sentimentul că alte persoane nu te-au iertat, chiar dacă acestea au făcut-o sau nu.

Oricare din aceste forme de neiertare  poate fi esențială pentru memoria celulară care blochează sănătatea sau succesul tău.

images (1)

Este și cazul lui Aurel, un tânăr care a plecat din țară ca să câștige mai bine și să își materializeze visurile. A întâlnit o fată de care a crezut că s-a îndrăgostit și s-a căsătorit. A apărut și o minune de copil care le-a înseninat viața. Toate bune și frumoase până când proaspăta soție a început să îi arate lui Aurel cine este ea cu adevărat. Conștientizând că își face viața un chin alături de ea, Aurel a divorțat. Un divorț urat, cu multe șicane, în urma căruia a rămas cu multe regrete și resentimente.

 L-am cunoscut pe Aurel când s-a înscris într-unul din programele online. Meditațiile au început să scoată la suprafață tot ceea ce nu era rezolvat în sufletul lui, de aceea a apelat și la ședințe individuale și a urmat și alte programe.

 Îi mulțumesc că a acceptat să împărtășesc cu tine câteva din lecțiile lui de viață. Poate te vor ajuta să înveți prin cunoaștere și nu prin experimentare și suferință.

Citește tot articolul

Cum să te împrietenești cu “vocile critice” și să le transformi

Te-ai surprins având o părere diferită de a cuiva și nu ai găsit puterea să o exprimi pentru că tot auzeai în mintea ta gânduri de genul:

critice

Cine ești tu să îți dai cu părerea?” ,

Dacă îi spun și se supără” ,

Taci! O să regreți mai târziu că ai vorbit.” ?

 

Acestea sunt “vocile critice” pe care nu le asculți cu adevărat și cu care nu te-ai împrietenit.

In timp, ele te saboteazăîți scad stima de sine și te transformă în cel mai mare dușman al tău.

Aceste “voci critice” au fost create de tine sau le-ai preluat de la cineva care te-a criticat în trecut.

Este și cazul Laurei care a venit la ședințe individuale pentru că de mai mult de un an se simte tristă și abătută. Explorând împreună dialogul ei interior am descoperit că atenția ei era focalizată pe ceea ce nu făcea bine, comentând în mintea ei cât este de nepricepută și îngrozitoare…așa cum îi spusese de multe ori tata în copilărie. Și a început să povestească cu lux de amănunte diferite incidente pe care le avusese cu tatăl ei.

Citește tot articolul

Le-am îngropat atât de adânc…că nici nu mai pot să le scot

ingropat

Roxana a venit la ședințe individuale ca să se regăsească pe ea. De ceva vreme simțea că duce în spate “saci de pietroaie” colectate de-a lungul timpului. Orice își propunea să facă, simțea că este trasă înapoi de o forță invizibilă. Din tot ceea ce am lucrat cu ea, cel mai greu i-a fost să uite faptul că mama sa a încredințat-o, la vârsta școlară, bunicii. A înțeles intenția bună din spatele acestei decizii a mamei ei, însă cu suferința și sentimentele îngropate de vii a fost mai greu, pentru că așa cum a zis Roxana : “le-am îngropat atât de adânc…că nici nu mai pot să le scot”. Într-un final a reușit să elibereze resentimentele, regretele și ranchiuna și de aceea i-am cerut permisiunea Roxanei să împărtășesc povestea ei cu cititorii site-ului.

Roxana, a venit pe lume într-un mic orășel de provincie. Când sufletul ei a coborât pe pământ nu a uitat în totalitate cum era în Împărăția Cerurilor. De aceea a fost o fetiță visătoare, cu gândurile “pe câmpii” cum spune ea. Mama ei, învățătoare, a simțit potențialul din interiorul ei și a hotărât să o încredințeze bunicii din partea tatălui, care locuia în București, astfel încât să “urmeze școli înalte”. La școală i-a plăcut foarte mult, ce nu i-a plăcut a fost modul în care a fost tratată de bunica, o persoană mai dura în percepția ei. De aceea a strâns în suflețelul ei de copil multe frustrări și astfel și-a învinuit mama pentru lipsa de afecțiune.

Citește tot articolul

Diferența dintre “a cere” și “a cerși”

 

cersi

Mulți clienți care vin la terapie îmi spun că le este rușine să ceară. Explorând de unde vine această rușine am descoperit că una din cauze este asocierea lui “a cere” cu “a cerși”. Între cele două cuvinte există o mare diferența, mai ales la nivel energetic.

Dex-ul nu prea face deosebire între ele. După cum observi mai jos chiar la explicația cuvântului  CÉRE apare –> 3. A cerși.

CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să… = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să… 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv.seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat.

CERȘÍ, cerșesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cere de pomană; a cerșetori. 2. Intranz. A cere ceva cu insistență (ca un cerșetor); p. ext. a se înjosi cerând ceva. – Din cere.

Cum stau lucrurile la nivel energetic?

Atunci când ceri îți exprimi o dorință, fără a avea așteptări, fără a încălca liberul arbitru al persoanei căreia te adresezi. Adică îi spui ce ai de spus și îi dai libertatea să aleagă. În momentul în care ceri sunt șanse 50% să primești ceea ce ai cerut, 50% să nu primești. Dacă nu ceri șansa e 100% să nu primești. Există și o vorba în popor care spune “copilul care nu plânge nu primește de mâncare“.

Citește tot articolul

Despre rușine și cum să o controlezi

 

rusine

Ți-a fost vreodată rușine? Ai conștientizat vreun motiv personal pentru care îți este rușine?

Rușinea este un sentiment neplăcut de inferioritate, de lipsă de demnitate sau de scădere în ochii celorlalți. Studiile arată că suntem mult mai precauți atunci când trebuie să ne destainuim rușinea decât atunci când este vorba despre alte amintiri neplăcute. Persoanele participante la studiu au recunoscut că nu au vorbit despre rușinea resimțită în ziua când s-a întâmplat; când au făcut-o au vorbit doar cu cei apropiați sau cu prieteni având același statut și aproape niciodată cu persoana care a declanșat rușinea.

Ce anume provoacă rușinea?

Săptămâna trecută am fost surprinsă de numărul mare de cititori care au preferat să-mi scrie pe mail părerea lor despre legătura dintre bani și stările sufletești, decât să posteze comentariu pe site cum făceau de obicei. Motivul specificat de cei mai mulți este RUȘINEA. Da, rușinea de ce vor crede ceilalți, rușinea că din comentariu va fi perceput că este o persoană instabilă financiar, rușine că au ajuns la o anumită vârstă și nu știu lucruri elementare.

Citește tot articolul

Din prea multă iubire, o mamă a încurajat vampirismul

vampirism

Imediat ce s-a așezat în fotoliu, Ioana a oftat 

Se programase la ședința de terapie cu două săptămâni înainte și era cât pe ce să nu ajungă. Obstacolul fusese chiar   comportamentul  fiicei ei mai mici, despre care chiar venise să discutăm.

Mi-a spus că are 50 de ani, deși după cum arăta i-aș fi dat 60. Misterul mi l-a lămurit chiar ea, povestindu-mi o parte din viața ei.

“Am fost o familie fericită mult timp, și nu știu cum să-mi explic ce se întâmplă. M-am căsătorit din dragoste cu soțul meu și prima fată s-a născut la un an după căsătorie. Am locuit întâi la cămin pentru că eram studenți, apoi ne-am împrumutat și am cumpărat un apartament. Niciodată nu ne ajungeau banii pentru că aveam multe datorii, dar eram fericiți. Fetița era isteață și învăța bine la școală, ne ajuta prin casă, un copil cu care mă lăudăm tuturor prietenilor. Cu timpul, viața noastră s-a aranjat, așa că am hotărât să mai avem un copil. Așa a venit pe lume Mariana, un copil mult dorit, la o diferență de 10 ani de prima.

Mariana a fost mai sensibilă, era mai mereu palidă, slăbită și orice răceală se lăsa cu complicații. Am mers din medic în medic fără că situația să se amelioreze. Pe toată perioada copilăriei ei mi-a fost teamă că nu o să supraviețuiască. Contrar grijilor mele, Mariana a trecut cu bine de bolile copilăriei, sănătatea i s-a normalizat și a devenit o domnișoară atrăgătoare.

Citește tot articolul

Despre invidie și comparația cu ceilalți

invidie

Invidia este incapacitatea de a te bucura pentru altcineva și astfel îți blochezi sentimentele de simpatie, apreciere și recunoaștere a calităților și realizărilor celorlalți. Pe românește spus, invidia este ciuda față de cineva care are sau face ceva ce și tu ai dori să ai sau să faci. O persoană invidioasă simte de multe ori că a fost tratată incorect și că viață e nedreaptă cu ea. Invidia este o emoție destul de dureroasă și vine la pachet cu furia, lăcomia, ura, resentimente și chiar deprimare.

” Când otrava invidiei pătrunde într-un suflet, el este pradă unei duble suferințe: simte povara propriilor lui nefericiri şi geme în fața fericirii celuilalt.’’ Eschil

O persoană invidioasă va suferi de fiecare dată când nu obține ceea ce își dorește și astfel nu va reuși să-și focalizeze atenția asupra lucrurilor cu adevărat importante. Invidia este cea care îi face pe oameni să uite că mai există bucurie, cu timpul invidia degenerând într-o permanentă sursă de nemulțumire și de tensionare a relațiilor cu cei din jur. Invidia se naște dintr-o posibilă poziție de inferioritate și afectează în primul rând respectul de sine.

Citește tot articolul