Venind pe lume toţi avem aceeaşi misiune și anume aceea de a trăi o serie de experienţe până când ajungem să le acceptăm şi să ne iubim pe noi înşine trecând prin ele.
Atât timp cât trăiești o experienţă în non- acceptare, adică fiind în judecată, în culpabilitate, teamă, regret sau orice altă formă de non- acceptare, vei atrage fără încetare circumstanţele şi persoanele care te fac să retrăiești aceeaşi experienţă.
A accepta o experienţă nu înseamnă că acea experienţă este preferata ta sau să fii de acord cu ea.
Este vorba mai degrabă de a-ti acorda ție dreptul de a experimenta şi de a învăţa prin intermediul a ceea ce trăiești.
Tot ceea ce decizi sau nu, ceea ce faci sau nu, ceea ce spui sau nu şi la fel, ceea ce gândești sau simţi va avea anumite consecinţe.
Atunci când conștientizezi consecinţele mai puțin plăcute, poți să- ți reproşezi ceva sau să fii ranchiunos pe cineva și trăiești experienţa în non- acceptare.
Sau poți să accepți pur şi simplu faptul că ai ales acea experienţă, chiar inconştient, pentru a descoperi ce lecții ai de invatat. Astfel trăiești experienţa în acceptare.
Tot ceea ce trăiești în non- acceptare se acumulează în ființa ta și astfel se formează ziduri de jur împrejurul inimii tale.
Iar ca să înțelegi mai bine cum stau lucrurile cu acceptarea și non- acceptarea, te invit să urmărești video de mai jos cu o frumoasă parabolă despre Iubire și Ego.