Despre perfecțiune, respingere, resentimente și copilărie

perfectiune

Făcea tot posibilul să pară calmă și împăcată cu ea, dar la nivel de suflet transmitea cu totul altceva. Se numește Ana și a venit să descopere cine este cu adevărat. Se așează în fotoliu și după ce oftează adânc de câteva ori îmi spune:

– Ți-am scris în mail alt motiv pentru care vreau să vin la ședințe. Am mințit pentru că îmi e rușine să recunosc și față de mine ceea ce simt. Te rog să mă scuzi.

Am asigurat-o că nu e singura persoană care procedează așa și am transmis multă iubire necondiționată. Deodată s-a luminat la față și a continuat.

– Gata. Acum pot să vorbesc și mulțumesc mult pentru căldura cu care mă înconjuri. Adevărul este că nu mă mai suport. Toată lumea îmi spune că nu valorez nimic și că ceilalți sunt mai buni ca mine.

– Ana, înainte de a-mi povesti în continuare, am rugămintea să revenim la ultima afirmație și anume că toată lumea îmi spune că nu valorez nimic. Chiar toată lumea îți spune acest lucru?

– M-am exprimat greșit. De fapt nu îmi spune nimeni, dar eu simt acest lucru. Crede-mă că e mai dureros să simți fără să ți se spună.

Am înțeles imediat că era vorba de convingeri limitative formate în subconștientul ei care o determinau să vadă realitatea deformată. De aceea am încurajat-o să îmi spună când își amintește că a simțit prima dată acest sentiment.

– Păi, îmi aduc aminte că eram la școală și mergeam la tata să mă ajute la lecții. El mă   respingea și îmi spunea să mă duc la mama că el e obosit și că ar trebui să fiu în stare să îmi rezolv singură exercițiile. În acele momente îmi doream să mă fac mică, mică de tot și să dispar, pentru că îmi era frică de el.

Tot tata ii acorda mult mai multă atenție fratelui meu. Întotdeauna găsea ceva interesant de discutat cu el. Când mă băgăm și eu în discuție, mă trimitea să o ajut pe mama. Plecam cu „coada între picioare”, cum s-ar zice pe românește.

Mergeam la mama care îmi spunea că sunt prea mică să fac treabă. Ușor, ușor am început să simt că sunt respinsă de cei dragi.

Am început să îmi construiesc o lume imaginară în care mă refugiam și unde mă simțeam minunat. Am început să îl urăsc pe tata și pe fratele meu, mi-am creat resentimente față de ei. Da, acum pot să recunosc asta.

resentimente

– Stai liniștită, Ana. Erai doar un copil care nu înțelegea ce se întâmplă și ai reacționat cum ai știut tu mai bine. Vestea bună este că există rezolvare. Ce mai simți să îmi povestești?

– Ceva hazliu de tot. Să vezi cum mă răzbunam pe ei. Când veneau musafiri mă ascundeam cât puteam eu de bine și nu ieșeam de acolo până nu se îngrijorau de-a binelea. Ce mă distra să le văd fețele când ieșeam din ascunzătoare.

– Ana, spune-mi cum te simți acum ca adult când interacționezi cu alte persoane.

– Asta e o altă poveste. De fiecare dată când vorbesc și sunt întreruptă, aud acea voce interioară care îmi spune: „nu ești bună de nimic” și prefer să nu mai spun nimic. Apoi îmi propun să fac totul perfect, pentru a nu greși. Acest lucru mi-a adus remarci destul de nepoliticoase din partea colegilor deoarece orice sarcină îmi ia mai mult timp decât este necesar.

Am ghidat-o pe Ana într-un proces de introspecție și a descoperit că își propune să fie perfectă, deoarece dacă va face o greșeală va fi judecată. Pentru ea a fi judecată înseamnă a fi respinsă. De fapt confunda a fi cu a face. Explorând împreună, am descoperit două convingeri limitative care îi întrețineau această stare și anume:

” Știu că nu valorez nimic și că ceilalți sunt mai interesanți ca mine.”

” Nu contează ce fac, tot nu voi fi apreciată.”

Am lucrat pe aceste convingeri și a înțeles că soluția e să nu mai dea vina pe ceilalți. Soluția este să accepte că ea se respinge pe ea însuși, și e important să se iubească necondiționat.

Acceptarea este elementul declanșator al procesului de vindecare. Nici o transformare nu e posibilă fără acceptare. A accepta o situație înseamnă a o privi, a o observa, conștientizând că face parte din experința ființelor umane.

Au urmat mai multe ședințe în care Ana și-a rezolvat resentimentele față de părinții ei, față de fratele ei și față de ea. A început să se ierte pe ea și pe cei din jurul ei și relația cu ea și cu ceilalți s-a schimbat.

A venit la ședințe adusă de sufletul ei, cum îi place să spună acum. A venit să se descopere și a început un proces de vindecare.

Oricare ar fi nemulțumirile tale, ai încredere că există o soluție. Lasă-te purtat de suflet și intuiție și vindecarea se declanșează.

 

 

Cu drag,

Marcela

 

Dacă ai prieteni cărora crezi că le-ar fi de ajutor articolul te rog să dai like și share. Îți mulțumesc.

De asemenea, te încurajez să scrii întrebările care ți s-au conturat ca și comentariu sau să îmi trimiți un mail la marcela@armonieinsuflet.ro. Mai multe detalii despre ședințele individuale găsești aici.

Articolul anterior
Articolul următor

Citeste articole asemanatoare

Lasă un comentariu

6 comentarii la „Despre perfecțiune, respingere, resentimente și copilărie”

  1. Nu stiu cum e in alte parti (sau poate stiu insa ma protejez cit pot de amplificarea unor emotii care ”dor”) si ma intreb daca vor fi fiind multe persoane, in special fete, care sa nu fi trecut prin acest tip de respingere?! Poate o fi de vina mentalitatea de tip feudal ca doar baietii valoreaza iar fetele impovareaza familia, fiind bune doar de munca. As indrazni sa merg mai departe cu ipoteza (imi cer iertare de la baietii care au trait acest tip de durere) si, in incercarea de a intelege pentru a accepta si ierta, ma gindesc la faptul ca aceasta disfunctie ne afecteaza mai mult decit am crede. De ce? Pentru ca fetele neacceptate/respinse vor deveni mame si cum ar putea sa-si creasca frumos copiii/baietii daca nu au simtit acceptarea, iubirea neconditionata? Cu scuzele de rigoare, cum poti sa inveti pe cineva sa zboare daca, poate, nici n-ai vazut cerul pentru ca mergeai cu capul in pamint (adica o mentalitate de ”sclav” nu poate forma UN OM LIBER).
    Dar ne aflam in etapa vindecarii constiente si incet-incet iesim la Lumina, pentru ca purtam in noi SAMINTA DIVINA. TOTI!

    Răspunde
  2. Draga MARGARETA.
    Am citit comentariul tau si am observat ca ai convingeri limitative.Lasa trecutul,traieste in prezent,viata este daruita de divinitate s-o traim cit mai placut.Consderi ca nu poti depasi unele momente din viata ta inscriete la sedinte de THETA HEALING pe care MARCELA MANTZ le poate face cu tine.
    Daca financiarul nu-ti permite,atunci in fiecare zi sa faci recunostinta de dimineata si seara.Iti garantez ,dupa o luna de zile,esti alta persoana.Ocupate si in fiecare zi sa faci meditatia de iertare.Doresc ca Divinitatea sa te lumineze sa urmezi ceea ce este mai bine pt.tine.
    ARMONIE SI IUBIRE!
    MARIA

    Răspunde
  3. cum pot explica ceea ce simpt ? doar sufltul meu stie. Multi incearca sa-ti dea sfaturi si sa iti spuna cum sa faci.Tu incercisi tot speri ca vei rezolva totul intr-o zi, odata .
    Cum poti sa treci peste faptul ca destinul tau a fost sa fii copil orfan de ambii parinti si ca ai incercat mereu sa faci ce este bine si orice ai facut nu a fost destul, lumea nu te poate percepe ca pe acel care a primit doar puf de la destin, te v-a marginaliza mereu( poate e si vina mea deoarece nu stiu cum sa ma fac placuta).Nu urasc si nu fac rau,cu voia numanui, dar simpt ca nu m-a iubeste nimeni inafara lui Dumnezeu, am familie si prieteni dar simpt ca doar atunci cand au nevoie sunt aproape de mine, de multe ori m-a simpt singura, nu stiu cum sa ma fac placuta.

    Răspunde

Lasă un comentariu