Aproape că îi era frică să mai meargă la birou. Chiar se gândea să își schimbe locul de muncă. Nu pentru că nu îi plăcea ceea ce face, ci datorită relației cu șefa. De fiecare dată când urma să discute cu ea despre ceea ce lucrase o apuca frică. Frica că șefa nu va fi mulțumită de modalitatea abordată de ea, de pașii pe care ii făcuse deja. Și toate se întâmplau pentru că ea, Rodica, nu era împăcată cu ea și la nivel subtil transmitea nesiguranța ei. Șefa ei nu făcea altceva decât să oglindească ceea ce era în interiorul ei. Datorită acestor emoții distructive, construise în mintea ei imaginea unui balaur cu multe capete care o pândea la fiecare colț și care era șefa ei. Imediat ce începea să povestească o apuca instantaneu tremuratul.
Relatii
Nu pot să mă relaxez
Acestea au fost primele cuvinte pe care mi le-a spus Miruna după ce s-a prezentat. Apoi a început să îmi povestească tot ce a făcut până acum ca să se poată relaxa. Am intuit, încă de la început, că la un moment dat își crease o convingere limitativă referitoare la relaxare. De aceea am îndemnat-o să îmi povestească despre copilăria ei.
– Părinții mei erau la servici de dimineață până seară. Până am mai crescut a stat bunica cu mine. Când am început să merg la școală, bunica s-a dus să aibă grijă de un verișor care abia se născuse. Mama mi-a spus că sunt destul de mare să mă descurc și cu școala și cu responsabilitățile de acasă.
Oriunde ai pleca, tot pe tine te întâlnești
Poate ai auzit expresia „oriunde ai pleca tot pe tine te întâlnești” și poate ai și experimentat-o. De multe ori ne dorim să schimbăm partenerul, colegii de muncă, situațiile de viață, pentru a rezolva anumite probleme. Ceea ce pot să îți spun este că până nu rezolvi acele conflicte interioare care te conduc la astfel de situații, lecțiile de viață se vor repeta și vei atrage în continuare oameni și situații care să oglindească ceea ce nu ai rezolvat.
Este și cazul Luminiței. A venit la ședințe individuale pentru că își dorea să schimbe locul de muncă. În percepția ei, nu era înțeleasă de nimeni din colectiv și toți colegii își rezolvau superficial sarcinile de lucru. Avea o atitudine critică și spera că schimbându-și locul de muncă, problemele ei vor dispărea.
Fetița, îngerii și visele
Are 6 ani și este ca o păpușă vie. Bucle blonde care se revarsă pe umeri, ochi albaștri ca cerul și un zâmbet fermecător. Mama ei a adus-o la o ședință de terapie pentru că în ultima lună se trezea aproape în fiecare noapte plângând. Cu greu reușea cineva din familie să o liniștească și să adoarmă din nou. Au tot întrebat-o ce se întâmplă cu ea, dacă visează ceva urat, însă fetița refuza să vorbească. În timp ce mama ei îmi povestea despre ce e vorba, ochii fetiței se umpleau de lacrimi. Oare ce se întâmpla în micuțul căpșor?
M-am prezentat și așa am aflat că ea se numește Carmina. Era foarte mândră de numele ei pentru că nu mai cunoscuse până acum nici o fetiță care să se numească așa. Mi-a mărturisit că bunica îi alesese numele și imediat a început să plângă. Mama Carminei mi-a explicat că bunica murise acum doi ani și fetița suferise mult. Ca să o liniștească i-au povestit că bunica a plecat în vizită la îngerași și că îi este bine. A depășit momentul, însă în subconștientul ei a rămas un semn de întrebare: cum o fi în țara îngerașilor? Și de fiecare dată când își spunea rugăciunea le cerea îngerașilor să o trimită înapoi pe bunica ca să îi poată povesti despre acea lume minunată. Părinții nu au luat-o în seamă și Carmina a început să nu le mai povestească. În timp ce vorbeam cu mama, fetița mă întreabă:
– Tu mă crezi că îngerașii vorbesc cu mine? Că mama nu mă crede…
– Da, Carmina, te cred. Poți să îmi povestești ceva? Tare mult mi-ar plăcea să aflu câte ceva de la tine.
– Tu mami să taci, i-a spus ea cu un ton destul de autoritar.
Despre perfecțiune, respingere, resentimente și copilărie
Făcea tot posibilul să pară calmă și împăcată cu ea, dar la nivel de suflet transmitea cu totul altceva. Se numește Ana și a venit să descopere cine este cu adevărat. Se așează în fotoliu și după ce oftează adânc de câteva ori îmi spune:
– Ți-am scris în mail alt motiv pentru care vreau să vin la ședințe. Am mințit pentru că îmi e rușine să recunosc și față de mine ceea ce simt. Te rog să mă scuzi.
Am asigurat-o că nu e singura persoană care procedează așa și am transmis multă iubire necondiționată. Deodată s-a luminat la față și a continuat.
– Gata. Acum pot să vorbesc și mulțumesc mult pentru căldura cu care mă înconjuri. Adevărul este că nu mă mai suport. Toată lumea îmi spune că nu valorez nimic și că ceilalți sunt mai buni ca mine.
Despre critică, sistemul de valori și harta mentală
În parcul palatului, o cioară neagră s-a așezat pe creanga unui portocal. Jos, un păun mărșăluia mândru. Cioara a țipat:
– Cum își poate permite o astfel de pasăre ciudată să între în acest parc? Merge arogant, ca și cum ar fi sultanul însuși; și are picioarele complet urâte, penele de un albastru atât de oribil și își târâie coada ca o vulpe.
Apoi, cioara s-a oprit și a așteptat tăcută o replică. Păunul nu a spus nimic un timp după care a început să zâmbească melancolic.
– Nu cred că afirmațiile tale corespund realității. Lucrurile rele pe care le spui tu despre mine nu sunt adevărate. Îmi spui că sunt arogant din cauză că țin capul sus. În realitate eu nu sunt arogant. Îmi cunosc trăsăturile urâte, știu că picioarele mele sunt zbârcite și pielea la fel. Acest lucru mă supără atât de mult, încât îmi țin capul ridicat să nu îmi văd picioarele urâte. Tu îmi vezi doar părțile urâte, închizi ochii la părțile mele frumoase și la frumusețea mea. Nu ai observat asta? Ceea ce tu consideri urât, este exact ceea ce oamenii admiră la mine.
Așa se întâmplă și în viață. Oamenii reacționează la imaginea pe care și-o fac, la modelul lor despre realitate și nu la realitatea însăși.
Iubirea și iertarea te ajută să-ți vindeci sufletul
Irina e o femeie frumoasă, trecută de 40 ani, a cărei mama a decedat când ea avea 12 ani. A resimțit din plin lipsa ei și pentru că are un frate mai mic cu doi ani ca ea. Tatăl era ocupat cu serviciul, așa că de toate treburile gospodărești și de creșterea fratelui s-a ocupat aproape singură. A făcut față multor provocări și i-a reușit cam tot ce și-a propus. Marea ei supărare e că nu mai vorbește, de ceva ani, nici cu tatăl care între timp s-a recăsătorit, nici cu fratele ei.
Mi-a scris un mail și a început terapia. Lucrând cu ea, a ieșit la suprafață o convingere limitativă care a sabotat-o în multe situații. Și ca să înțelegi mai bine cum decurge „săparea” pentru descoperirea unei convingeri cheie, o să îți redau o parte din conversație:
De la suflet la suflet, de ziua îndrăgostiților
Astăzi de Ziua Îndrăgostiților, un articol de suflet către sufletul tău cu
Iubire, Lumină și… povestea mea de dragoste.
Februarie , 1984. O iarnă frumoasă cu multă zăpadă, copaci cu crengile albe și strălucitoare și oameni de zăpadă făcuți de copii. Și totodată prima vacanță din viața de studentă. Prima sesiune, de care se tem toți bobocii, trecuse cu note mari și drept răsplată am plecat la munte să sărbătoresc alături de colegii mei. Trenul mergea lin și noi ne bucuram din plin, cântând și făcând glume. La un moment dat un coleg de grupă îmi spune: