Nu pot să mă relaxez

nu pot sa ma relaxez

Acestea au fost primele cuvinte pe care mi le-a spus Miruna după ce s-a prezentat. Apoi a început să îmi povestească tot ce a făcut până acum ca să se poată relaxa. Am intuit, încă de la început, că la un moment dat își crease o convingere limitativă referitoare la relaxare. De aceea am îndemnat-o să îmi povestească despre copilăria ei. 

– Părinții mei  erau la servici de dimineață până seară. Până am mai crescut a stat bunica cu mine. Când am început să merg la școală,  bunica s-a dus să aibă grijă de un verișor care abia se născuse. Mama mi-a spus că sunt destul de mare să mă descurc și cu școala și cu responsabilitățile de acasă.

Așa că ușor, ușor, m-a învățat să fiu o adevărată gospodină. Veneam de la școală și după ce îmi lăsam ghiozdanul plecam să fac cumpărăturile de pe lista pe care o făceam împreună de cu seara. Eram tare mândră că mama avea încredere să îmi lase bani pe mână și în timp ce alți copii se jucau, eu puteam să îmi ajut părinții.

După ce mâncam, îmi făceam lecțiile  cât puteam de repede, uneori fără să îmi iau nici o pauză. Apoi începeam să curăț cartofi sau legume, să pregătesc toate cele pentru masa de seară. Când venea mama, aprindeam aragazul și cât ai clipi erau gata toate.

Cina era momentul în care ne întâlneam toată familia, adică eu, mama și tata. După cină mai repetăm câte ceva pentru a doua zi la școală și apoi mergeam la somn. Și cam așa decurgea fiecare zi din săptămână.

Sâmbătă era zi de curățenie generală și de spălat și călcat.

Duminica, studiu suplimentar pentru școală, cu mers la bibliotecă și conspectat.

Am relatat exact cum mi-a povestit Miruna, tocmai ca să poți trage singur o concluzie. Pentru ea nu a existat timp pentru relaxare încă din copilărie. Tot timpul trebuia să facă ceva.

Am descoperit împreună în cadrul ședințelor că mama îi repeta mai tot timpul:

“Dumnezeu iubește oamenii care muncesc.” ,

” Ziua e făcută pentru muncă, noaptea pentru somn.”,

“Lenea e cucoană mare.”

Încă de copil, Miruna credea că atunci când se relaxează e leneșă, că Dumnezeu nu o mai iubește. Am înlocuit convingerile care nu îi permiteau să se relaxeze, i-am implementat ce înseamnă cu adevărat a se relaxa din perspectiva Atotcreatorului și percepția ei s-a schimbat.

relaxez

Încă după prima ședință, a putut să se relaxeze fără să se învinovățească. Am lucrat o perioada de timp și acum Miruna are în programul ei zilnic timp pentru sufletul ei. A început să îi placă să aloce timp pentru recunoștință și alte meditații pe care le-am prezentat în articolul Cum să scapi de “scuzemie” și să te bucuri de fiecare clipă.

De asemenea a constatat că este mult mai eficientă în tot ceea ce face și că este în echilibru și armonie cu ea, indiferent de circumstanțe. Iată un fragment din mailul pe care mi l-a trimis Miruna:

” Mulțumesc și sunt recunoscătoare că am învățat să mă relaxez, fără să mă învinovățesc. Mă simt excelent în fiecare zi, plină de energie, de bucurie. Am impresia că am întinerit cu 10 ani, de când am început să dedic timp sufletului meu în fiecare zi.”

Tu cum stai cu relaxarea și cu timpul pe care îl dedici sufletului tău?

Mi-ar plăcea să îmi scrii într-un comentariu.

Marcela Mantz

 

Cu drag,

Marcela

PS Aștept să citesc comentariul tău. De asemenea, m-aș bucura tare mult să apeși pe butoanele de Like și Share pentru ca articolul să ajungă la cât mai multe persoane. Mulțumesc.

Articolul anterior
Articolul următor

Citeste articole asemanatoare

Lasă un comentariu

10 comentarii la „Nu pot să mă relaxez”

  1. Programarile pe care le-am dobandit in copilarie consider ca sunt cele mai puternice (cele mai bine inradacinate in subconstient) si ele ne determina aproximativ 95% din activitatile pe care le facem zilnic. Ele ne orbesc si astfel nu reusim sa vedem ce facem gresit.
    Cosntientizarea si apoi schimbarea lor ne poate schimba radical viata.

    Răspunde
  2. RELAXAREA este bine sa faca parte din obiceiurile noastre zilnice.Fiecare avem momente cind muncim f mult, din necesitate,sau din obisnuinta.Important este sa nu fie un obicei in fiecare zi.Daca este posibil sa ne rezervam timp si pt. relaxare,este f.bine.Relaxarea o facem cu ceea ce dorim noi,citind,ascutind muzica,ne plimbam,pictam,tricotam,crosetam ,dansam,putem face meditatii si multe alte lucruri care ne fac placere.RELAXAREA poate fi si odiha,sa stam in pat cu gindurile noastre sau sa dormim.Eu imi aloc timp pt.persoana mea special,dimineata fac” Meditatia de dimineata”apoi fac si alte meditatii pe care mi le-a recomandat la sedintele individuale Dna Marcela Mantz,ascult muzica si apoi imi fac treburile zilnice,in fiecare zi fac o plimbare la piata la magazin sau la o prietena.SEARA inainte de culcare fac “Recunostinta de seara”.In fiecare zi fac ceea ce imi place fara sa fac un obicei standard.Fac ceea ce imi doresc si imi face placere,in acest fel ma simt bine si ma incarc energetic.Caut sa intru in rezonanta cu sufletul meu pe vibratii benefice pt.mine.SCHIMBARILE DIN VIATA NOASTRA SUNT BENEFICE.
    ARMONIE SI IUBRE!
    MARIA

    Răspunde
  3. Astept cu nerabdare sa ies dintr-o relatie toxica sa ma pot relaxa si mai ales sa fac ceea ce nu am mai facut de 10ani si imi place enorm-sa citesc de la psihologie aplicata pana la beletristica.Asa cum spune Dragos eu cred ca am constientizat si am schimbat programarile dobandite in copilarie,dar mai am de luptat cu aceasta relatie. Primi pasi sunt facuti,am schimbat locul de munca si peste cateva luni si domiciliu.Atunci sper sa ma relaxez si sa fac fara teama doar ce imi place.Multumesc Marcela pentru articolele deosebit de benefice pe care mi le transmiti!

    Răspunde
  4. Cam asa e,pentru multe femei,cu mici dosebiri…ma confrunt ,de multe ori,cu aceeasi problema,pe care insa nu o am din copilarie,ci mi-a ramas dintr-o casnicie inchistata in constrangeri.Au trecut 13 ani de cand am divortat,si inca mai am ,,sechele”…inca,atunci cand am timp liber,ma intreb daca nu as putea sa fac si altceva.De multe ori ma obosesc gandurile,care nu imi dau pace.Si,nu,nici macar nu am fost in concedii,de ani de zile.Sau..am fost..concediul meu insemnand, in invatamant lucrand…(o sa ziceti,,oooo,mult concediu..”)…munca in Austria,la ingrijit batrani.Nici o munca nu e degradanta,iar scopurile in care am facut aceasta munca au fost in totalitate nobile.Acelea de a-mi ajuta copiii,studenti,amandoi,si de a-mi usura anumite,,restante”..Am invatat si sa spun,,NU”…dar sunt multe lucruri la care spun,,da”…si simt,efectiv,cum trece viata pe langa mine.O duminica placuta va doresc.

    Răspunde
  5. Si,da,imi place si mie sa citesc,si cartile m-au ajutat intotdeauna cand mi-a fost greu….dar acum nu am pace nici cand le citesc.Multumesc pentru ceea ce faceti,motivand atata lume cu sfaturi si incaractura emotionala benefica.

    Răspunde
  6. Ma regasesc in descrierea Mirunei. La mine in plus a mai fost si grija pentru surioara mea.
    Insa am invatat de la un om deosebit ca eu sunt prima persoana importanta din viata mea si nu sunt egoista daca ma consider asa. Mi-am crescut singura fetita dupa un divort intervenit cand ea avea 2 doi. Tot timpul imi spuneam ca ea, fetita mea, este cea mai importanta persoana din viata mea. Apoi am avut sansa sa mi se explice ca, daca nu am grija in primul rand de mine, sa fiu eu bine, nu pot avea grija nici de fetita mea. Cu aceasta explicatie simpla si logica am inceput sa schimb prioritatile. Acum am cunoscut-o pe Marcela si am convingerea ca lucrurile vor evolua frumos si in favoarea mea. Multumesc si recunoscatoare ca exista un om atat de minunat ca Marcela.

    Răspunde

Lasă un comentariu

Distribuie si prietenilor tai
Facebook
Google+
Linkedin
Twitter