țîîîr…țîîîr….țîîîr. 
Uraaaa! a sunat de pauză.
Abia începusem clasa a-V-a de două săptămâni și cea mai mare bucurie era pauza mare. Clasa noastră era la etajul doi și în pauzele mici nu aveam timp să coborâm și scările, să ne și jucăm. Eram destul de dezorientați de faptul că la fiecare oră intra alt profesor și făceam eforturi să îi reținem pe fiecare.
Cu profa de muzică era altceva. Ne cucerise de la prima oră. Avea o voce caldă și prietenoasă, vorbea calm și avea multă răbdare cu noi. În ora care tocmai se terminase, ascultasem Nunta lui Figaro și doamna Ioan, profesoara de muzică, ne tradusese versurile. Eram cu toții încântați și alergând să ajungem mai repede în curtea școlii fredonam:
Fluturaș nu mai ai aripioare,
Domnul Conte ți le-a retezat!
