Dacă vrei „să scapi de datorii”, mai ales dacă nu ai bani pentru a le plăti, grijile nu vor rezolva nimic în acest caz. Știu că pare natural și logic să îți faci griji, dar acest lucru se datorează exclusiv faptului că așa ai fost învățat/ă să reacționezi. Teama și grijile nu vor face altceva decat sa-ți blocheze și mai mult fluxul financiar. Ai două opțiuni și anume:
- să găsești tot felul de pretexte pentru a-ți justifica faptul că nimic nu funcționează în cazul tau
- să te orientezi către soluții și să-ți modelezi o viață diferită
Un cititor al site-ului, și anume Cornel, a ales să caute soluții și mi-a trimis mailul de mai jos:
„…la începutul anului trecut mi-am dorit ca pană la sfârșitul anului să scap de datorii și să merg și în concediu. Am citit într-o carte că e bine să fac și afirmații pozitive referitoare la dorința mea și am tot spus „sunt bogat și îmi plătesc cu ușurință datoriile”. Din păcate nu m-am îmbogățit, ci din contra datoriile mele au crescut.
Din articolele scrise de tine ( De la promisiuni și dorințe la obiective personale; Ce-a fost a fost, învață lecțiile și mergi mai departe) am înțeles că nu mi-am transformat dorința în obiective și nu mi-am făcut un plan de acțiune. Totuși cred că dacă nu ai bani, nu ai bani, și basta! Ce poți face cu datoriile, mai ales dacă nu ai bani să le plătești? 🙂
Mi-ar plăcea să faci un studiu de caz pe site cu această problemă cu care se confruntă mai mulți oameni.”
Am acceptat cu mare drag să fac studiul de caz propus și îți prezint, pe scurt, pașii din articolul anterior, aplicați specific la situația descrisă de Cornel.