Costel a venit la ședințe individuale pentru că nu mai înțelege ce se întâmplă cu el. Face tot posibilul să se înțeleagă bine cu toți colegii de la muncă și se neglijează pe el și familia lui. Nici cu banii nu stă prea bine; cum vin așa pleacă. Ba mai are și obiceiul de a-și împrumuta colegii și de multe ori nici nu primește banii înapoi.
Are 50 de ani și lucrează în același loc de mai bine de 12 ani. S-a angajat în firmă ca simplu inginer și a fost avansat șef de departament. De când a fost avansat continuă să lucreze cot la cot cu colegii. Înțelege că sunt multe de făcut și dacă nu se implică și el, departamentul nu și-ar îndeplini sarcinile la termenele stabilite. După program, când băiețîi merg la o bere, ii însoțește și el cu toate că nu consumă băuturi alcoolice. Uneori chiar se plictisește când ceilalți „o iau un pic pe ulei”, pentru că vorbesc numai bazaconii.