Anda a venit la ședințe individuale pentru că de câteva luni are dureri mari de cap.
Fusese la medici, luase pastile, însă durerea nu răspundea la nici un tratament.
Am început să explorez împreună cu ea rădăcina acestei dureri și am ajuns la o convingere limitativă care o sabotase ani de-a rândul și anume
„Pe mine nimeni nu mă iubește”
Anda și-a amintit că, atunci când a venit pe lume frățiorul ei, s-a simțit dată la o parte pentru că toată atenția părinților ei s-a îndreptat către bebeluș.
Avea 3 ani și nu înțelegea de ce „prințesa” de până atunci căzuse în dizgrație. De multe ori își lua jucăria preferată, un ursuleț de plus, se retrăgea într-un loc unde să nu o găsească nimeni și plângea. Vorbea cu ursulețul și îi povestea ce i-au făcut mama și tata și concluzia ei era că „pe mine nimeni nu mă iubește”.
Așa a început să fie răutăcioasă atât cu părinții cât și cu fratele ei. Mama, fiind ocupată cu cel mic, nu a înțeles de unde venea această răutate a Andei și de aceea o pedepsea destul de des. Ușor, ușor, Anda s-a închis în ea și „inima i s-a împietrit” cum spune ea.
Datorită acestei convingeri a atras în viața ei persoane care să îi confirme că pe ea nimeni nu o iubește. Relațiile ei cu bărbații au fost dezastruoase și nu a avut noroc nici în căsnicie pentru că este deja la a treia căsătorie și nici aceasta nu funcționează. I-a fost foarte greu să înțeleagă că cei din exterior doar oglindeau o convingere puternică formată în copilărie.
