Cornel a experimentat pe pielea lui că „de ce ți-e frică, nu scapi”. Are afacerea lui de la 30 de ani și a fost pe val mulți ani. În ultima vreme, nu îi mai iese nimic și pe deasupra s-a și îmbolnăvit. A venit la ședințe individuale după ce mi-a trimis un mail în care mi-a scris:
„Marcela, citesc cu mare interes ceea ce scrii pe blog și m-am hotărât să încep să fac terapie. Îți spun încă de la început că am așteptări mari de la tine. Te-am ales pentru că provii din mediul de afaceri și am credință că mă poți ajuta. Hotărârea nu am luat-o chiar de bunăvoie, ci în urma unui consult medical în care am fost diagnosticat cu ulcer. Pe lângă medicație și regim alimentar strict, medicul mi-a spus că dacă nu îmi schimb modul de gândire, boala va recidiva….”
Ne-am întâlnit destul de repede și a început să îmi povestească:
– Am prostul obicei de a mă îngrijora. În zilele în care încasările nu sunt cele așteptate, îmi trec prin gând tot felul de idei că o să dau faliment, că nu o să mai am cu ce să îmi întrețin familia. Uneori chiar mă văd în ipostaze destul de neplăcute. Mă lupt cu gândurile astea și nu pot să le anihilez. De când am intrat in afaceri, mi-a fost frică să nu mă îmbolnăvesc și să nu mai pot coordona toată activitatea. Sunt vinovat de tot ce mi se întâmplă acum și sunt dispus să fac tot ceea ce trebuie ca să îmi revin.
Observi din spusele lui Cornel că pe lângă dialogul interior defectuos, se mai și învinovățea și toate astea îl plasau undeva jos pe scala stărilor sufletești. Dialogul interior ține de gândirea pesimistă sau optimistă.