Steaua magică și dorințele

steaua magica si dorintele

– Tati, tati, uite ce mi-a cumpărat mami.

Eram în stația de metrou când am auzit glasul zglobiu al unei fetițe drăgălașe cu niște bucle superbe. Avea cam 5 ani și se bucura la maxim de cadoul primit.

– E o cutie cu stele magice, a continuat ea sărind în jurul tatălui ei. Mami mi-a zis să țin steaua magică aproape de inimă, să închid ochii, să îmi pun o dorința și voi primi orice îmi doresc.

Fetița era toată o emoție, ca și cum făcuse descoperirea vieții ei. Era foarte fericită și transmitea o energie fantastică.

– Pot să cer orice, tati?

– Da, cere ce îți dorești cu adevărat, i-a răspuns tatăl.

Fetița nu a stat pe gânduri. S-a îndepărtat puțin de părinții ei, a dus steaua magică lângă inimă, a închis ochii și își punea dorințe. Fața ei era luminată de un surâs larg. A început să alerge pe peron așteptând să își vadă dorințele materializate. După câteva minute s-a întors lângă părinții ei și a spus:

– Tati, de ce nu mi se îndeplinesc dorințele?

Tatăl părea destul de încurcat de întrebarea fetiței. Mama a zâmbit și cu o voce caldă i-a spus:

– Câtă vreme ai inima deschisă și-ți pui dorințe, ele se vor îndeplini. Dar ele nu se îndeplinesc întotdeauna imediat. Trebuie timp, și trebuie să ai răbdare.

Fetiță a fost mulțumită cu acest răspuns și a continuat să zâmbească.

Un răspuns înțelept : Ține inima deschisă și continuă să dorești ceea ce dorești.

Acest răspuns explică de ce atât de mulți oameni își pierd puterea creatoare. Când nu obțin ceea ce doresc, ei renunță și încetează să mai creadă. Secretul materializării este să păstrezi o intenție puternică, plină de voință. Continuând să te concentrezi și să simți ceea ce vrei cu adevărat, îți vei spori puterea de a-ți crea viața. Mai întâi în minte și inimă, iar apoi prin faptele tale, îți va crește forță de a crea cu succes ceea ce dorești cu adevărat.

Să știi ce vrei cu adevărat nu este așa de ușor. Uneori este chiar prea dureros să simți ce vrei cu adevărat. Frica este unul din motivele majore pentru care cele mai multe persoane nu își îngăduie să simtă ce își doresc. Astfel sunt negate cele mai adânci visuri. Avem cu toții o stea magică care ne îndeplinește dorințele. Important e să crezi și să ceri îndeplinirea lor.

Tu ți-ai făcut lista de dorințe pentru acest an? Dacă anumite sentimente te-au împiedicat să o scrii până acum, inspiră-te de la fetița din întâmplarea descrisă mai sus.

Marcela Mantz

 

Cu drag,

Marcela

 

Te invit să împărtășești cu ceilalți cititori experiențele tale referitoare la lista de dorințe într-un comentariu. Îți mulțumesc.

Cuvintele și subconștientul

Am răspuns zilele acestea la mailurile primite și când le-am citit mi-am amintit cum folosirea anumitor cuvinte blochează, în mod inconștient, o intenție bună. Am dat sugestii și în răspunsurile la mailuri și m-am hotărât să scriu și articolul pentru că tu te programezi prin cuvintele pe care le folosești.

Și hai să începem cu un experiment.

Presupun că ești în fața telefonului sau calculatorului și citești articolul.  Încearcă acum să te ridici și să îți iei un pahar cu apă.  Ai reușit?

Citește tot articolul

Creează viitorul pe care îl dorești

Azi răspundeam la mailurile primite de la abonați referitor la Manifestare și Abundență și mi-am amintit povestea despre o statuie ce înfățișa un armăsar maiestuos cu copitele în aer, gata să se avânte în bătălie.

statuie maiestoasa

Oamenii s-au minunat de îndemânarea și talentul celui din mâinile căruia ieșise o asemenea operă de artă și au fost inspirați de pasiunea și dăruirea sculptorului. Era greu de imaginat că minunăția care o priveau, îmbinare de frumusețe și sălbăticie, fusese odată doar o simplă bucată de material fără formă.

Sculptorul a fost întrebat:

– Cum de ai putut crea o asemenea opera de artă având la îndemână doar un simplu ciocan și o daltă?

Răspunsul a venit imediat:

– Ei bine, totul a început de la o bucată mare de material. Am vizualizat rezultatul cu ochii minții

Citește tot articolul

Fluturaș, tu ai aripioare? – despre cântece și convingerile limitative

 țîîîr…țîîîr….țîîîr.   Uraaaa! a sunat de pauză.

Abia începusem clasa a-V-a de două săptămâni și cea mai mare bucurie era pauza mare. Clasa noastră era la etajul doi și în pauzele mici nu aveam timp să coborâm și scările, să ne și jucăm. Eram destul de dezorientați de faptul că la fiecare oră intra alt profesor și făceam eforturi să îi reținem pe fiecare.

Cu profa de muzică era altceva. Ne cucerise de la prima oră. Avea o voce caldă și prietenoasă, vorbea calm și avea multă răbdare cu noi. În ora care tocmai se terminase, ascultasem Nunta lui Figaro și doamna Ioan, profesoara de muzică, ne tradusese versurile. Eram cu toții încântați și alergând să ajungem mai repede în curtea școlii fredonam:

 

Fluturaș nu mai ai aripioare,

Domnul Conte ți le-a retezat!

 

 

Citește tot articolul

Un punct de cotitură

Noiembrie 2005.  O zi răcoroasă de toamnă la fel de agitată pentru mine ca toate celelalte din ultimii ani. Nici nu bănuiam că acea zi va fi un punct de cotitură în viața mea.

Aveam împreună cu soțul meu, de câțiva ani buni, afacerea noastră. Excelent ai să spui și ai dreptate…dacă mi-aș fi gestionat bine resursele. Erau zile în care uitam să mănânc sau uitam să plec de la birou acasă. Vroiam să fie totul perfect și deși aveam destui angajați până nu verificam eu totul nu mă simțeam bine. De multe ori mă consumam inutil pentru lucruri minore care le putea rezolva oricine din firmă.

Să revin totuși la aceea zi. Ieșisem din bancă și discutam cu soțul meu despre ce mai era de făcut când am simțit că alunec și m-am trezit jos pe asfalt.

Citește tot articolul

Sufletul și frecvențele cerebrale

Îmi place foarte mult analogia pe care Jose Silva, inițiatorul metodei Silva o face între astronauți și suflet.

suflet si astronaut

Când astronauții ajung pe lună, trebuie să-și pună costumele spațiale pentru a supraviețui și a-și face treaba în acel mediu. Astronauții comunica cu cei de la Controlul Misiunii pentru a obține instrucțiuni și a-și îndeplini corect misiunea. Dacă ei au o problemă, atunci au nevoie să primească instrucțiuni din centrul de comandă despre cum să corecteze problema.

Cam în același mod sufletul trebuie să aibă un corp uman pentru a supraviețui și a-și face treaba în dimensiunea fizică. Sufletul nostru comunică cu divinitatea pentru a obține îndrumare despre cum să își îndeplinească misiunea în cel mai bun mod posibil. Această comunicare se efectuează în mod normal când frecvența undelor cerebrale este între 0 și 4 Hz, adică în unde delta.

Citește tot articolul

Cum să fii în armonie cu sufletul tău practicând recunoștința

rugaciune si recunostinta

Într-o seară, în timp ce avea grijă de copil, bunicul trece pe lângă camera nepoatei și o aude repetând alfabetul într-o manieră foarte respectuoasă.

– Ce faci acolo? o întrebă el.

– Îmi spun rugăciunea, explică fetița. Nu știu exact cuvintele potrivite în seara asta, așa că spun toate literele. Dumnezeu le va pune la un loc, pentru că știe la ce mă gândesc.

Tu ce faci când nu găsești cuvintele potrivite? Știi că recunoștință aduce aceeași armonie în suflet ca și rugăciunea?

Sunt mulți ani de când practic recunoștința seara și dimineața și lucruri minunate se întâmplă în viața mea.

Citește tot articolul

Fii în armonie și echilibru cu tine!

Dacă ai ajuns pe acest blog înseamnă că te preocupă să fii în armonie și echilibru cu tine și îți mulțumesc că ai poposit să citești articolele mele.

Voi împărtăși experiențele mele de viață care m-au condus să conștientizez cât de important e să fie un echilibru în tot ceea ce facem și ce am făcut efectiv să ajung la liniște și pace sufletească. Poate te va inspira și pe tine sau poate vei lăsa un comentariu în care să îmi povestești metodele tale și la ce rezultate ai ajuns.

La sfârșitul anului 2005 un incident, despre care îți voi povesti cât de curând într-un articol, m-a determinat să mă opresc din agitația în care trăiam și să îmi pun mai multe întrebări: 

Eu cine sunt?

Sunt mai mult decât acest corp fizic?

Care este misiunea mea?

Citește tot articolul