🤔 Câtă importanță acorzi cuvintelor pe care le folosești?

Noi toți avem intenții bune. Doar că prinși în vâltoarea vieții de zi cu zi, uneori nu conștientizăm că folosirea anumitor cuvinte blochează, în mod inconștient, intențiile bune.

Și ca să mă fac mai bine înțeleasă, hai să începem cu un experiment.

Presupun că ești în fața telefonului sau calculatorului și citești acest material. Încearcă acum să te ridici și să îți iei un pahar cu apă.

Ai reușit?

Dacă ai reușit e foarte bine și te felicit! Însă nu ai citit cu atenție ce ți-am propus eu. Pentru că nu ți-am spus să te ridici să îți iei un pahar cu apă, ți-am spus să încerci.

Dacă nu ți-a reușit, te felicit că ai citit cu atenție! Nu ți-a reușit pentru că subconștientul nu înțelege ce urmează după cuvântul încerc și de aceea nu acționează.

Când folosești cuvântul ÎNCERC, comanzi Universului să rămâi în aceeași situație. Pentru că vibrația cuvântului „încerc” este totuna cu „ÎN + CERC”.

Așa că nu te mira dacă situația ta e cam aceeași de multă vreme. Conștientizează de câte ori pe zi folosești cuvântul „încerc” și ai găsit explicația.
Fă tot posibilul să înlocuiești cu testez sau fac, mă străduiesc. O să observi în scurt timp diferența.
Un alt cuvânt care te sabotează este TREBUIE.
Amintește-ți de perioada copilăriei când mama ta îți spunea că trebuie să faci ceva. Așa-i că nu îți plăcea?
Cuvântul trebuie face ca subconștientul tău să se închidă la nivel energetic. Transmisia de informații între neuroni devine fragilă și dacă totuși te mobilizezi să faci acel lucru de cele mai multe ori îl faci în silă.

Ce soluții alternative folosesc eu? Am observat că atunci când înlocuiesc „trebuie să fac” cu „e important să fac” nivelul energetic crește datorită curiozității.De asemenea, la sugestia unei persoane dragi, am început să înlocuiesc TREBUIE, cu MUSAI. Are o energie jucăușă și nivelul energetic crește și în acest caz.

Tot la nivel energetic îți reduci fluxul conexiunii cu energia Universului când folosești cuvântul „INCREDIBIL„.

De obicei spui incredibil când ți se întâmplă ceva neașteptat, adică atunci când Universul răspunde la un gând sau o dorință a ta mai repede decât ți-ai închipuit.

Ce transmiți tu, de fapt, când spui „incredibil”?

Că nu prea îți vine să crezi. Și dacă nu crezi, de ce să mai primești astfel de sincronicități?

Transmite mulțumire și recunoștință Universului pentru ceea ce ai primit, spune „surprinzător” și sincronicitatile se vor înmulți.

Apoi, de multe ori în timpul terapiilor, primul răspuns la unele întrebări pe care le pun clienților este „NU ȘTIU”. De fapt nici nu își acordă răgazul să vadă dacă știu, răspund din reflex : „nu știu”.

Ca să înțelegi mai bine efectul acestei exprimări, imaginează-ți că ești într-o cameră luminată de o veioză și cauți ceva.

Ce faci ca să ai vizibilitate mai bună și să găsești mai repede ce cauți? Stingi veioza sau apeși pe întrerupător să lumineze și becul din tavan?

Când spui „nu știu”, de fapt tu stingi singura sursă de lumină, veioza în cazul nostru. Poate o să găsești și pe întuneric ceea ce cauți, doar că va dura mult mai mult.

Dacă când ți se pune o întrebare care te ia prin surprindere îți spui: „ia să văd ce răspuns găsesc”, atunci aprinzi și lumina din tavan.

Apoi, „VREAU” este cuvântul care te ține la ceva distanță de dorința ta.

Folosindu-l pui în încurcătură subconștientul și Universul, pentru că de atâtea ori ai vrut și pentru că nu ai făcut nimic în acest sens lucrurile nu s-au întâmplat.

Când te surprinzi spunând „vreau”, înlocuiește-l cu „aleg” sau „acționez” și o să vezi ce rezultate frumoase o să obții.

„Aoleu, ce bine mă simt” îmi spun câteodată prietenii. Și eu nu înțeleg dacă se simt bine sau nu, de aceea întreb e aoleu sau e „wow, ce bine mă simt”?

Abia atunci conștientizează ce mesaj au transmis.

La fel și expresia „îmi place la nebunie” ia prin surprindere subconștientul și nu știe cum să te mai ghideze. El nu își dorește ca tu să înnebunești, vrea să te bucuri.

Încă o expresie foarte des folosită este „AM GRIJĂ DE MINE” sau „AM GRIJĂ SĂ NU MAI FAC…”

GRIJA este un cuvânt de vibrație joasă și chiar dacă intenția din spatele lui este una bună, fără să-ți dai seama îți scazi vibrația.

Cum ar fi SĂ FII ATENT CU TINE sau SĂ FII ATENT să nu mai faci…

Despre conștientizarea cuvintelor pe care le folosim sunt multe de spus. Azi ți-am împărtășit impactul celor mai uzuale cuvinte care te sabotează fără să-ți dai seama.

Concluzia este că subconștientul și Universul nu știu de glumă.

Primești ceea ce ceri.

Cuvintele sunt butoanele telecomenzii cu care tu îți programezi subconștientul și trimiți dorințele în Univers.

Dacă ești mulțumit/ă de „filmul” tău e foarte bine; dacă nu, poate a venit momentul să schimbi butoanele telecomenzii.

Einstein spunea: „Nebunia este să faci același lucru în mod repetat și să te aștepți să obții alt rezultat.”

Și dacă acum o să te surprinzi spunând:
„Am citit lucruri interesante, dar îmi este greu să le aplic”, de fapt, aceste lucruri nu sunt interesante pentru tine.
Pentru că subconștientul anulează tot ce este înaintea cuvântului „dar”.
Tu câtă importanță acorzi cuvintelor pe care le folosești?


Te îmbrățișez cu drag,

Marcela Mantz
Terapeut, Consilier și Coach
pentru Armonie în suflet

3 tipare verbale prin care mintea te sabotează

Mintea deține o serie de “gânduri tipar” pe care le utilizează drept model pentru a face față diverselor situații de viață. Unele sunt constructive și te ajută, altele te sabotează poate chiar fără să-ți dai seama.

În continuare îți voi prezența 3 asemenea tipare verbale frecvent întâlnite, prin care mintea te abate de la calea sufletului

  • “da, dar…”

Pe cât de scurtă este exprimarea, pe atât de fundamental este procesul care se află în spatele ei. Prin cuvântul “da” mintea este de acord cu o anumită conștientizare, și în același timp prin intermediul cuvântului “dar” ea anihilează în secunda următoare efectul ei. Mintea face asta pentru că nu dorește să riște sau să depună efort pentru a schimba ceva.

Citește tot articolul

De ce…? De ce…? De ce…?

În ultima vreme tot întâlnesc în mailurile primite întrebarea “De ce…?” sub diverse forme.

De ce mi se întâmplă asta tocmai mie?

De ce eu nu am noroc?

De ce nu reușesc să fac ce-mi propun?

Dacă și tu te surprinzi folosind astfel de întrebări, recomandarea mea este să te oprești și să schimbi această abordare care nu te ajută cu nimic. Ba din contra, consumi multă energie vitală pe care ai putea- o folosi să faci schimbările necesare să depășești situația prin care treci.

Când începi o întrebare cu “de ce…?” îi dai comandă ființei tale să caute în tot trecutul tău răspunsuri justificative. Astfel subconștientul tău va scoate la suprafață amintiri mai puțin plăcute și emoții captive de vibrație joasă. Dacă nu ți-ai dezvoltat abilități de autovindecare sau nu ai pe moment energie să lucrezi cu tine, te vei trezi deodată într-un ocean de emoții distructive care te va copleși. Starea ta se va înrăutăți și vei avea mai mult de lucru cu tine să o schimbi. 

Și asta se datorează doar unor întrebări formulate neinspirat care de-a lungul timpului s-au transformat în tipare care te sabotează. Astfel îți trăiești viața pe pilot automat în loc să te bucuri de prezent.

Întrebările constructive NU încep cu “de ce…?”. 

Citește tot articolul

Cum am reușit să declansez un adevărat război interior

Fiecare dintre noi a coborât pe pământ să experimenteze lecțiile de viață pe care sufletul le-a ales atunci când era în energia cu cea mai înaltă vibrație, și anume energia iubirii necondiționate. În același timp, fiecare dintre noi are liberul arbitru ca în această viață să pună în practică ce a ales sufletul sau să refuze. Cam asta s-a întâmplat și la mine, în cea de-a două parte a poveștii pe care am început-o în articolul anterior –> Atașamentele nerezolvate te împiedică să evoluezi.

descărcare

Așa cum ți-am spus în articolul menționat mai sus, în momentul în care am aplicat pașii pe care ți i-am sugerat și ție, am avut acces la o altă perspectiva. Concret, a doua zi după ce medicul din Chișinău nu mi-a răspuns la telefon, am simțit să sun la clinica din București și să îmi fac o programare la Snejana, medicul care îmi făcea tratamentul de întreținere. Mare mi-a fost surpriză să aflu că mai era un singur loc liber, pentru că cineva anulase rezervarea și am conștientizat mai târziu că intervalul orar a fost aliniat cu timpul divin. O să înțelegi și tu despre ce e vorba, după ce o să citești toată povestea.

Mi se comunicase că după ce lucrarea veche va fi îndepărtată îmi sunt necesare mai multe implanturi și că această operațiune o face alt medic din cadrul clinicii și doar în acel interval orar, programul celor doi medici se suprapunea. Toate „coincidențele” (vezi articolul –> Despre coincidențe și părerea mea despre ele) îmi arătau clar că sunt aliniată cu planul meu divin, așa că am acceptat cu bucurie soluția propusă de DR. PALUŢĂ ALEXEI și am fost programată pentru primele implanturi peste 3 zile.

Citește tot articolul

Cuvintele transformate în convingeri te pot îmbolnăvi

depresie

Aurelia a venit la ședințe individuale pentru că în ultima perioadă se confruntă cu niște stări care nu îi sunt deloc pe plac și care îi afectează direct relația cu soțul ei și capacitatea de a munci. Ea se plânge de neliniști, palpitațîi, insomnie și început de depresie. A identificat că toate au început când s-a descoperit că tatăl ei are probleme cu sănătatea. Am încurajat-o să-mi povestească mai multe despre acel moment. Am simțit în fiecare cuvânt al ei frica ca nu cumva tatăl ei să moară și am întrebat-o:

– Aurelia, ce s-ar întâmplă cu tine dacă tatăl tău ar muri?

– M-aș îmbolnăvi și mai rău, a răspuns ea plângând. Am sentimentul că nu i-am acordat destulă atenție ca să observ din timp simptomele. Am citit și despre cauzele spirituale ale bolii lui și mă învinovățesc pentru toată supărarea și durerea pe care i-am creat-o de-a lungul timpului. Tatăl meu este un om bun și cu toate că nu i-am ascultat sfaturile, mă dojenea blând spunându-mi mereu : ” Fii fată cuminte. Eu și mama trăim doar pentru tine.”

Am conștientizat imediat convingerea pe care și-o crease la nivel de subconștient și am continuat să îi pun întrebări despre relația cu tatăl ei.

Citește tot articolul

Cum să te protejezi de cuvintele și gândurile de vibrație joasă

Cuvintele și gândurile sunt resurse prețioase și puternice pe care uneori le folosești conștient sau inconștient împotriva ta sau împotriva altora. De aceea e important să înțelegi puterea gândurilor și a cuvintelor.

Când le folosești împotriva ta? De fiecare dată când în dialogul tău interior apar gânduri de genul: sunt grasă, îmbătrânesc, îmi cade părul, sunt proastă, nu voi reuși niciodată. Astfel îți „otrăvești” corpul energetic și emoțional.

Când le folosești împotriva altora? De fiecare dată când vorbești de rău o persoană, adică când bârfești. Bârfa este o formă de atac energetic asupra persoanei despre care vorbești. Dacă persoană bârfită este în echilibru și armonie, „bârfa” se întoarce la cel care a emis-o și îl afectează direct.

Citește tot articolul

Despre coincidențe și părerea mea despre ele

Astăzi o să îți povestesc despre coincidențe și părerea mea despre ele.

coincidente iarnaSe întâmpla în iarna anului 2012. Ninsese mult și peste tot erau troiene de zăpadă. Imediat ce am ajuns în bulevardul principal, am observat utilajele care curățau strada pentru a ușura traficul. Deodată mi-am amintit că nepoata mea plecase în delegație pentru mai multe zile, înainte să dea ninsoarea. De obicei își parca masina unde mai găsea loc liber când se întorcea seara de la muncă și o mai lăsa și „pe lângă” parcare. De vreo două ori chiar i-au ridicat mașina și a trebuit să plătească amendă ca să și-o poată recupera.

Citește tot articolul