Scapi de una, dai de alta

În ultima perioadă am descoperit la multe dintre persoanele care vin la ședințe individuale  convingerea „Scapi de una, dai de alta”.  Este și cazul Marianei care mi-a permis să împărtășesc povestea ei.

– Am impresia că viața mea este plină de ghinioane. Îmi doresc să opresc șirul acestor experiențe neplăcute și să duc și eu o viață normală – și-a început Mariana povestea.

images

– Ce înseamnă o viață normală pentru tine, Mariana?

– Să scap de ghinioane…știi tu, toate chestiile alea care te fac să te întrebi „de ce mie?; de ce tocmai acum?”.

– Acum mi-ai spus ce nu îți dorești în viața ta. Ce îți dorești cu adevărat astfel încât să poți spune că duci o viață normală?

– Să am și eu ca și alții noroc… să fiu fericită și să mă bucur în fiecare clipă.

– În percepția ta, „dacă ai avea noroc ca alții ai putea fi fericită și te-ai putea bucura în fiecare clipă”?

– Da, ai înțeles foarte bine. Doamne, aș simți și eu că trăiesc cu adevărat.

– Interesant…Până acum nu ai simțit că trăiești cu adevărat?

Citește tot articolul

Poveștile, legendele și convingerile limitative

Alina a venit la ședințe lifecoaching pentru că are momente în care este pozitivă, plină de încredere și toate îi merg ca pe roate și momente în care o apucă disperarea, nu mai găsește soluții. A obosit să mai oscileze între aceste stări și s-a hotărât să descopere care este cauza profundă a acestor manifestări. Stând de vorba cu ea, am remarcat că folosea des expresia „sunt ca pasărea Phoenix” și am întrebat-o:

Alina, ce înseamnă mai exact pentru tine expresia „sunt ca pasărea Phoenix”?

– Păi, știi povestea, pasărea Phoenix renaște din propria cenușă. Îmi place să mă reinventez, să renasc, să fiu cea mai bună varianta a mea. E ceva în neregulă?

După cum obervi, întrebarea de la final a apărut pentru că deja Alina începea să conștientizeze că nu rezona chiar cu toată povestea păsării Phoenix. De aceea, i-am spus:

– Alina, tu decizi dacă este sau nu ceva în neregulă…Mi-ar plăcea să împărtășești cu mine ce îți amintești acum din această legendă. Astfel vei simți dacă este bine să folosești în continuare această expresie sau nu. 

Citește tot articolul

Își dorea să protesteze, dar nu îndrăznea

Cornel este un tânăr care nu mai reușea să își stăpânească vocea în anumite momente și începea să se bâlbâie. Am explorat împreună de unde provine această stare și am descoperit lucruri interesante.

school-boy-doing-his-homework

– Am fost un copil ascultător și supus, gata oricând să le fac pe plac părinților mei. Poate și datorită faptului că îmi spuneau cât de mult mă iubesc pentru că am fost ascultător…Sigur, nu poate! Acum conștientizez cât de mult îmi plăcea să îi aud spunându-mi că mă iubesc și cât de bine mă simțeam când mă îmbrățișau.

– Consideri că iubirea lor era condiționată?

– Da, așa am simțit tot timpul. De aceea am făcut întotdeauna ceea ce mi-au cerut părinții mei, din copilărie până acum câțiva ani. Chiar dacă nu îmi convenea, nu reușeam să protestez. De fapt nu îndrăzneam să îmi spun părerea de frică să nu mai fiu iubit.

Citește tot articolul

Nu pot să mă relaxez

nu pot sa ma relaxez

Acestea au fost primele cuvinte pe care mi le-a spus Miruna după ce s-a prezentat. Apoi a început să îmi povestească tot ce a făcut până acum ca să se poată relaxa. Am intuit, încă de la început, că la un moment dat își crease o convingere limitativă referitoare la relaxare. De aceea am îndemnat-o să îmi povestească despre copilăria ei. 

– Părinții mei  erau la servici de dimineață până seară. Până am mai crescut a stat bunica cu mine. Când am început să merg la școală,  bunica s-a dus să aibă grijă de un verișor care abia se născuse. Mama mi-a spus că sunt destul de mare să mă descurc și cu școala și cu responsabilitățile de acasă.

Citește tot articolul

Fluturaș, tu ai aripioare? – despre cântece și convingerile limitative

 țîîîr…țîîîr….țîîîr.   Uraaaa! a sunat de pauză.

Abia începusem clasa a-V-a de două săptămâni și cea mai mare bucurie era pauza mare. Clasa noastră era la etajul doi și în pauzele mici nu aveam timp să coborâm și scările, să ne și jucăm. Eram destul de dezorientați de faptul că la fiecare oră intra alt profesor și făceam eforturi să îi reținem pe fiecare.

Cu profa de muzică era altceva. Ne cucerise de la prima oră. Avea o voce caldă și prietenoasă, vorbea calm și avea multă răbdare cu noi. În ora care tocmai se terminase, ascultasem Nunta lui Figaro și doamna Ioan, profesoara de muzică, ne tradusese versurile. Eram cu toții încântați și alergând să ajungem mai repede în curtea școlii fredonam:

 

Fluturaș nu mai ai aripioare,

Domnul Conte ți le-a retezat!

 

 

Citește tot articolul