MailDoina a venit la ședințe de terapie pentru că nu își poate ierta cea mai bună prietenă din facultate. De câte ori își amintește de ea o cuprinde o stare de furie și asta se reflectă în viața de zi cu zi.
– Perioada studenției a fost foarte frumoasă pentru mine și în același timp a lăsat urme adânci în sufletul meu. Dacă aș fi avut atunci mintea de acum, lucrurile ar fi stat cu totul altfel. Locuiam într-un apartament cu două camere împreună cu prietenă mea și totul a fost perfect până în momentul în care ea m-a anunțat că este însărcinată și nu are de gând să-și crească copilul cu tipul cu care l-a conceput. M-a întrebat dacă sunt de acord să locuim în continuare împreună, până la terminarea studiilor. Chiar dacă nu prea îmi surâdea ideea, am spus da. Doar era prietenă mea.
– Ce simțeai în sufletul tău? Erai împăcată cu decizia pe care ai luat-o? – am întrebat-o eu.
– Nu, categoric nu eram împăcată. Prezența unui bebeluș în casă presupunea să fac multe sacrificii. Atunci nu prea îmi ascultăm sufletul…știam doar că „prietenul la nevoie se cunoaște„. Doar nu era să-mi las baltă prietena la greu. Partea proastă este că m-am implicat mai mult decât trebuia în viață ei și a copilului. Dacă la început totul a fost amuzant, în timp s-a transformat în resentimente și regrete. Pentru că am făcut multe sacrificii. Am renunțat la a-mi mai cumpăra lucruri pentru mine că să o pot ajuta cu bani pe prietena mea pentru lapte praf, pentru hăinuțe la copil, apoi pentru educația copilului.
– Ți-a cerut prietena ta să faci aceste lucruri?
– Niciodată. Era prea mândră să recunoască că nu se descurcă. Adevărul este că îmi era milă de ea și mai ales de copil. Cum puteam eu să arunc banii pe „fitze” când vedeam că ea mânca uneori pâine goală. M-aș fi simțit vinovată. Însă ea nu a procedat la fel când s-a întors roata.
– Adică?
– Păi, de câțiva ani sunt eu în situația în care mă descurc greu să îmi cresc copilul așa cum îmi doresc. Am divorțat de soțul meu, am rămas o perioada fără serviciu și deși știe toată situația mea nu s-a oferit să mă ajute.
– I-ai cerut ajutorul și te-a refuzat?
– Cât timp mai eram încă prietene îi povesteam despre necazurile mele. Spun eram, pentru că între timp relația noastră s-a răcit. Parcă fuge de mine, pentru ea nu funcționează „prietenul la nevoie se cunoaște”. De cerut nu i-am cerut nimic, putea să își dea seama singură că am nevoie de ajutor. Dar acum s-a văzut cu „sacii în car” și nu îi mai pasă. Este căsătorită cu un tip care are o afacere, își face vacanțele în străînătate, într-un cuvânt s-a aranjat financiar. De ce să îi pese de mine și de sacrificiile pe care le-am făcut atâția ani.
– Doina, ai adus vorba de mai multe ori despre sacrificiile pe care le-ai făcut. Ce înseamnă pentru tine sacrificiu?
– Înseamnă să pun nevoile celorlalți pe primul loc, în detrimentul meu. Pe românește spus „să mă las pe mine baltă și să dau celorlalți”.
– Din ce mi-ai spus, tu ai ales să te sacrifici. Am înțeles bine?
– Da, eu am ales să mă sacrific. Abia acum conștientizez că a fost alegerea mea.
Discuția a continuat însă de data aceasta în altă energie. Doina și-a asumat responsabilitatea pentru alegerea ei și a început să vadă lucrurile din altă perspectivă. Sacrificiile nu aduc nimic bun pentru că produc dezechilibre la nivel de suflet și mai departe în Univers. Universul este perfect echilibrat și corectează orice dezechilibru. Cel care încalcă echilibrul atrage către el forțele de echilibrare care restabilesc lucrurile, indiferent care a fost intenția lui. Astfel apar situațîi care creează suferință ca o consecință a dezechilibrului creat. Universul răspunde la vibrațîi. Când eșți în echilibru atragi către tine situații și lucruri care sunt în echilibru, când ești în dezechilibru atragi situații și lucruri care sunt în dezechilibru. Dăruiește celorlalți fără să te sacrifici, dăruiește celorlalți după ce ai dăruit sufletului tău. Când dăruiești fără să te sacrifici pe tine, nu ai așteptări de la cel căruia îi dăruiești. Doina a înțeles de ce îi merge rău, deși a fost bine intenționată. A înțeles cum și-a creat singură resentimente și regrete. Și-a dat seama că de fapt pe ea trebuie să se ierte și am pornit acest proces.
Poate ți s-a întâmplat și ție să ajuți pe cineva și aceea persoană „să se întoarcă împotriva ta” și nu ai înțeles de ce. Prima dată când ajuți o persoană, de cele mai multe ori îți este recunoscătoare. A doua oară se simte stânjenită sau indiferentă. A treia oară i se poate naște în minte ideea: „își permite, lasă că are de unde să dea„. Și dacă continui poate deveni dușmanul tău, pentru că se gândește că tu poți face lucruri de care ea nu este capabilă. Fă tot posibilul să manifești compasiune față de ceilalți și nu milă. E o diferența mare între cele două sentimente.
Sacrificiile creează dezechilibre în suflet și în Univers.
Dăruiește altora după ce ți-ai dăruit ție. Astfel vei dărui din inimă, fără să ai așteptări.
Cu drag,
Marcela
Reflectează la ceea ce am scris și scrie-mi părerea ta într-un comentariu. Distribuie articolul și prietenilor tăi, poate îi va ajuta să înțeleagă anumite situații din viața lor.
Intre timp starea ei(vibratiile) se schimbase ! si trasformase toate din viata ei -tot asa(pana si pe prietena sa).
Da, Lila. Doina a constientizat acest lucru, de aceea a pornit procesul de vindecare a sufletului. Bine ai venit pe blog.
Draga Marcela,
A darui are in sine samanta recompensei „In giving is the receiving” cum spun americanii…
A darui pentru a primi in schimb este comert… troc… nu este a darui.
A darui din obligatie (si nu din suflet) este iar o problema, pentru ca este tot un schimb, cu tenta morala (adica eu ma recompensez interior pe mine pentru ca am respectat conventia/prejudecata conform careia trebuie sa ajuti pe cel in nevoie).
A da din preaplinul tau este o solutie convenabila.
Interesant este ca evreii au un proverb, care sta la baza prosperitatii lor.
El suna cam asa: Daruieste ceea ce n-ai! 🙂
Cat despre „dezechilibrul” creat de milostenie in univers, iata ce spune a 7-tea fericire din fericirile biblice:
„Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui.” (Matei, 5 – 7)
sau: Fericit barbatul care se indura si da (Psalm 111, 5)
Cat despre povestea de mai sus, nu a darui este gresit… ci a darui din motive gresite.
Spor in toate si success! Numai bine! Doamne ajuta!
Nicolaie
Nicolaie, multumesc pentru toate explicatiile cuvantului „a darui”. Si da, nu a darui este gresit ci a darui din motive gresite. Toate cele bune si succes in activitatea ta.
Atunci cand ajutam pe cineva,pe oricine,primim binecuvantari-rasplata pentru binele facut.Se simte o alta vibratie,mai buna,simtim bucurie si ne simtim bine.Ca nu se intoarce ajutorul,este foarte clar,toti,fara exceptie ,trecem prin asemenea situatii. Acum,daca avem un pic de intelepciune,ca sa nu ne doara sufletul,ii multumim Universului ca ne-a aratat cu cine avem de-a face in timp util!Apoi iertam persoana si ii dorim numai bine(asta este protectia noastra si asigurarea ca nu vom avea vibratii joase).E clar ca dupa toate acestea,nu ne mai gandim la acea persoana,ca sa nu cream alte legaturi intre noi,in schimb,ne numaram binecuvantarile,toate lucrurile bune din viata,mari si mici.In concluzie,cand daruin cu drag,tot noi avem parte de bine,doar sa-l recunoastem!(binele poate insemna plecarea mai rapida a celor „altfel” din viata noastra,ca sa putem apoi trai si respira fara „codita” lor.
Asa e, Moni. Important e sa daruim cu drag, fara a avea asteptari. Multumesc pentru pasii prezentati pentru a depasi caderea in „vibratii joase”.
Multumesc Marcela. Este foarte adevarat ceea ce ai scris in acest articol. De multe ori facem sacrificii din cauza ca nu avem Iubire de Sine, iar cea mai mare datorie si singura pe care o avem cand venim in acesta viata este fata de Sinele nostru. Deci, sa invatam sa ne iubim mai intai pe noi, sa facem sufletul nostru sa radieze de bucurie si prosperitate si apoi toate acestea se vor revarsa si asupra celor din jur fara a ne produce suferinta.
Multumesc, Mihaela. Foarte bine subliniat: facem sacrificii pentru ca nu avem iubire de sine. 🙂
poti avea foarte putine, insa daca daruiesti din inima nu ajungi la a avea asteptari. Doina avea in fire aceasta gandire egoista, iar darul nu l-a facut din mila, ci cu gandul „candva poate voi avea nevoie”.din punctul meu de vedere,multi gandesc sa isi daruiasca lor intai caci asa au de unde ajuta pe altii..si ajung in cealalta extrema,care ar fi trebuit mentionata in articol si care duce tot la dezechilibru : continua sa isi daruiasca fara a darui celorlalti.
Ai grija Marcela la ce sugerezi oamenilor.Ii poti impinge tot la dezechilibru dandu-le vant in cealalta extrema.
Mihaela, scuza-ma, tocmai ai judecat o persoana tinand cont numai de perceptia ta. Doina nu a gandit atunci „candva poate voi avea nevoie”. Fiecare persoana are liberul arbitru sa decida cand daruieste celorlalti. Bineinteles ca se poate trece in celalta extrema, insa fiecare isi asuma responsabilitatea faptelor sale. Daca tu simti ca „ti-am dat vant in celalta extrema”, este doar perceptia ta. Eu am transmis cu totul altceva in acest articol. 🙂
CIND SPUI CA FACI UN SACRIFICIU INSEAMNA:A TE PUNE IN SLUJBA ALTUIA,PUR SI SIMPLU INCEPI SA-TE DEVOREZI SINGUR CU BUNA STIINTA SI INCEPI SA INTRI PE O VIBRATIE JOASA,NEMAI FIIND IN ECHILIBRU CU VIBRATIA SUFLETULUI TAU.Chiar cuvintul mila este un cuvint de vibratie joasa.
A darui este ceva bun,nu trebuie sa-te astepti la recompensa.
Daruieste din surplusul tau cu toata inima din suflet.Doina a intrat pe vibratie joasa,folosind mila.Tot ce facem cu buna stiinta ,sau inconstient se proceseaza in univers si Divinitatea ne da ceea ce meritam la timp divin.Poate Doina la aceasta experienta a avut de invatat o lectie de viata.NU ASTEPTA MILA,FORTA ESTE IN NOI.
CU DRAGOSTE SI ARMONIE! MARIA
Da, Maria, a te sacrifica si a-ti fi mila sunt doua sentimente de vibratie joasa. Accesand aceste vibratii, cerem Universului experiente corespunzatoare. Putem oricand sa daruim neconditionat un zambet, o vorba buna daca nu avem altceva.
De multe ori daruim fiindca asa simtim, fara asteptari. Doar cand ajungem sa ne fie foarte greu incepem sa gandim ca ar fi frumos din partea celor din jur sa observe ca avem nevoie de ei si chiar ajungem sa-i judecam ca nu ne sar in ajutor. Gresim enorm ca nu le cerem ajutorul, ca uitam sa le spunem de ce am avea nevoie, de multe ori poate nici nu realizeaza cat de greu ne este cu adevarat. Mai ales cand ai ajutat, cand ai aratat ca esti puternic, ca te descurci… e greu pt cei din jur sa inteleaga ca treci cu adevarat prin momente grele daca nu spui clar acest lucru. Trebuie sa aratam ca suntem si fiinte vulnerabile care au nevoie de ajutor, chiar daca noi am oferit fara sa ni se ceara. Poate daca am invata aceasata lectie ne-ar fi mai usor in viata.
Iusti, e super sa daruim atunci cand simtim pentru ca o facem din suflet. Intr-adevar lectia „de a cere ajutor” este pentru multe persoane una din cele mai grele.
Stimati cititori,prin jocul subtil al Universului,am ajuns sa urmaresc si sa citesc acest web- site.
Intr-un an am ajuns in Romania in vacanta, in orasul unde m-am nascut si crescut. Plimbandu-ma prin zona unde cautam ,sa-mi amintesc de unele sau altele, am vazut pe cineva din tinerete,anume un barbat cu sotia,prietena sau amanta care tinea in brate un copil. I-am vazut in fata la un magazin cersind. Fiindu-mi mila,le-am cumparat de mancare, ce am crezut de cuviinta. Dupa ce le-am dat ce am cumparat,mi-au cerut si bani,le-am dat ceva atunci. In alta zi acel barbat mi-a cerut bani ca si cum as fi fost obligat sa-i dau,amenintandu-ma ca baga cutitu in mine dac-l refuz.Binenteles ca nu i-am dat,dar de atunci am invatat sa nu mai fiu asa ”milos” si sa fiu mai selectiv cu cel care as putea sa-i dau din ceea ce am.O perioada cand veneam in vacanta in Romania, a trebuit sa-l evit pe individ,sa ma fac ca nu-l vad. Concluzia este una singura pentru mine,sa nu-mi mai bat joc de munca mea si sa ma uit mai bine, daca acel om merita sau nu, ca sa fac un gest pentru el.
Ion, multumesc pentru exemplul personal pe care l-ai impartasit cu membrii comunitatii Armonie in suflet.Bine ai venit pe web-site.
Da, se poate intampla sa regreti dar in aceeasi masura sa ai si satisfactii!
Florin, de obicei regreti cand faci un sacrificiu pentru a darui si ai satisfactii cand daruiesti cu tot sufletul. 🙂
………nu este frumos ca fosta prietena, acum cu stabilitate financiara sa fie indiferenta, INSA, un adevarat crestin, cand isi ajuta aproapele o face fara sa astepte vreo rasplata……..o face din iubire pentru Isus Cristos.
…..Sa nu stie stanga ce face dreapta….
….adevar va spun, v-ati primit rasplata….
Ieri am citit pe facebook o postare…un mare adevar:
…orice persoana vine in viata noastra ca o karma; depinde numai de noi daca o transformam in negativa sau pozitiva….
Nu ajuti nicioadata pe cineva pt ca apoi sa-ti reprosezi. Este ca si cum i-ai dat cu dreapta si l-ai lovit apoi cu stanga….
Gabriela, important e sa nu punem etichete si sa ii acceptam pe ceilalti asa cum ne accepta Divinitatea pe fiecare dintre noi. 🙂
Am observat si eu faptul ca daca ajuti oamenii, si in special cu bani, gandesc asa cum ai spus si tu, si considera ceva normal sa dai, ca ai de unde.Poate acest lucru, face parte din psihologia omului sarac, care nu are, si care considera ca cei care au sunt obligati sa ii dea si lui.
Sunt multe de spus in legatura cu actele de caritate, sa le spunem asa, care nu intotdeauna sunt apreciate.Cred ca trebuie sa faci si aceste lucruri cu oarecare rezerva, sa nu ai surprize neplacute, si sa fii dezamagit.
De multe ori, daca ii impartasesti unui om aceasta parere, te considera cam egoist si rautacios.
Mihaela, observ ca nu iti asumi ceea ce ai scris pentru ca relatarea nu este la persoana 1 singular. 🙂
Actele de caritate se fac cu discernamant si atunci cand simti din adancul sufletului. Cand tu personal esti impacata cu ceea ce gandesti si faci, nu are cum sa te afecteze ce cred ceilalti.
Multumesc,Marcela!
Cu drag, Lucica.
In toate articolele ma regasesc si-mi dau seama de ce am ajuns…cum am ajuns,…este o vorba „mi-am dat si sufletul pentru ea/ el/ ei…”. Am sa invat sa ma pretuiesc ! Multumesc Marcela !
cu drag, Ecaterina. Sa iti fie cu folos.
Am citit articolul în întregime, și nu numai. Am citit și comentariile și replicile. Articolul, bine scris. Reacțiile și ele .. cele așteptate, pro si contra.
Toate acestea mi-au amintit de povestea cu muștele în camera de hotel.
http://www.traininguri.ro/realism-sau-negativism-povestea-unei-muste-motivate/
P.S. Nu, nu vreau să jignesc pe nimeni, Doamne ferește. Sunt o fire veselă, pus pe șotii, și încerc zilnic să fac măcar 10 persoane să zâmbească, dacă nu și să râdă.
Dar, din când în când, din neglijență sau grabă, uit să precizez că îmi spun doar părerea, și spusele mele „miros” a sfaturi de învățăcel.