MailCornel este un tânăr care nu mai reușea să își stăpânească vocea în anumite momente și începea să se bâlbâie. Am explorat împreună de unde provine această stare și am descoperit lucruri interesante.
– Am fost un copil ascultător și supus, gata oricând să le fac pe plac părinților mei. Poate și datorită faptului că îmi spuneau cât de mult mă iubesc pentru că am fost ascultător…Sigur, nu poate! Acum conștientizez cât de mult îmi plăcea să îi aud spunându-mi că mă iubesc și cât de bine mă simțeam când mă îmbrățișau.
– Consideri că iubirea lor era condiționată?
– Da, așa am simțit tot timpul. De aceea am făcut întotdeauna ceea ce mi-au cerut părinții mei, din copilărie până acum câțiva ani. Chiar dacă nu îmi convenea, nu reușeam să protestez. De fapt nu îndrăzneam să îmi spun părerea de frică să nu mai fiu iubit.
– Cornel, dacă ar fi să sintetizezi ceea ce mi-ai spus într-o singură propoziție, care ar fi aceasta?
– Simplu: Părinții mei mă iubesc doar dacă fac ceea ce îmi spun ei. De fapt au și demonstrat acest lucru acum 3 ani când nu am vrut să îi ascult într-o chestiune importantă și de atunci nici măcar nu mai vorbesc cu mine.
– Simți cu adevărat că te iubesc doar când faci ceea ce spun ei sau că îți arată că te iubesc doar în aceste condiții?
– Degeaba mă iubesc, indiferent care sunt deciziile mele, dacă nu îmi arată acest lucru. De mic copil am simțit că mă iubesc doar când fac cum vor ei.
Cornel a început să îmi povestească diferite întâmplări mai puțin plăcute din copilăria lui care l-au determinat să își creeze convingerea limitativă de mai sus. În timpul relatării a început să se bâlbâie, lucru care nu se întâmplase până atunci. Am conștientizat că bâlbâiala lui se datorează faptului că își dorea să protesteze și nu îndrăznea. Nu îndrăznea să protesteze pentru că îi era teamă că nu va mai fi iubit de părinți.
Am lucrat pe rescrierea la nivel energetic a evenimentelor din copilăria lui, pe eliberarea resentimentelor pe care și le-a creat față de părinți de-a lungul timpului și Cornel a început să perceapă altfel lucrurile. A conștientizat că părințîi lui îl iubesc așa cum știu ei să iubească și astfel a acceptat să schimbe și convingerea care îi genera teama și chiar bâlbâiala. Apoi s-a iertat pe el pentru percepția lui diferită de a părinților și i-a iertat pe ei pentru comportamentele lor necorespunzătoare. Acum nu se mai bâlbâie când povestește despre copilăria lui și nici când împărtășește celorlalți punctul lui de vedere.
Cea mai mare bucurie a lui Cornel este că și-a recăpătat puterea interioară, și-a descoperit propria identitate și și-a dat seama că dispune de capacități și talente unice. De asemenea s-a împăcat și cu părinții lui, care i-au mărturisit că îl iubesc necondiționat și că sunt mândri de realizările lui.
Am relatat această situație ca să te ajute să conștientizezi cât de important este să le arăți celorlalți ce simți pentru ei, să le spui că îi iubești pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce fac.
Oricare ar fi problema cu care te confrunți, răspunsul este iubirea. Oricare ar fi lucrul de care te temi, iubirea este soluția. Iubirea este singurul lucru care contează.
Cu drag și cu multă iubire necondiționată,
Marcela
PS Scrie-mi într-un comentariu dacă acest articol te-a ajutat să vezi lucrurile și din altă perspectivă. Distribuie această lecție de viață pentru ca prietenii tăi să învețe prin cunoaștere și nu prin suferință.
Toate subiecte prezentate imi plac enorm, invat din fiecare si ma regasesc in fiecare. E foarte important ca imi arati cum sa -mi indrept greselile si sa am parte de binele suprem in viata
Avand aceeasi experienta cu mama mea, mi-am invatat copiii sa -si spuna propria parere si cel mai important….am invatat ca fiecare are propria lui parere in legatura cu anumite lucruri, situatii si ca este firesc sa respect pararea fiecaruia, nu sa incerc sa o impun pe a mea. Mama mea, desi are o varsta respectabila nu accepta sa ai o parare diferita de a ei si face orice sa o impuna. Cand eram copil a fost necesar sa-i accept parerile, chiar daca nu eram de acord cu ele, pentru ca altminteri se purta urat cu mine, crezand ca o infrunt. Nu a fost nimic mai dureros, ca privirea rece a mamei cand greseam. Cand am infruntat-o, la 21 de ani, casatorindu-ma impotriva vointei ei, nu mai mi-a vorbit 7 ani… Acum totul s-a limpezit cu ajutorul Marcelei. Multumesc si sunt recunoacatoare pentru asta!
Multumesc Geta pentru gandurile frumoase si pentru ceea ce ai impartasit. Lumina, Iubire si Armonie in suflet.
Acum iti vorbeste copilul care am fost. Parintii mei nu mi-au conditionat niciodata dragostea. Nici declaratii explicite nu am primit, dar din tot ce faceau, intelegeam ca e din dragoste pentru mine si fratii mei. Am crescut explorand lumea din jurul meu sau ajutandu-i pe ei in gospodarie. Fericita.
Ca parinte, am incercat sa le dau copiilor mei posibilitatea de a alege drumul pe care merg, incercand sa-i cunosc cat mai bine. Eu zic ca am reusit. Nu stiu daca am fost perfecta, nici nu am cautat acest lucru, iar cat de buna mama am fost imi spun mereu, si nu neaparat la modul declarativ. Am considerat ca a le impune ceva e ca si cum as casatori fetele cu uratul acela din folclor, langa care sa fie obligate sa traiasca toata viata. Fiecare trebuie sa-si traiasca propria viata!
P. S. Multumesc pentru materialele frumoase pe care mi le trimiti!
Asa e, Maria. E important ca fiecare sa isi traiasca propria viata. Multumesc pentru gandurile tale.
Marcela,esential pentru mine este ca iubirea neconditionata este un taram de basm care ma scoate din toate belele. Multumesc pentru iubirea neconditionata care o impartasesti.
Cu drag, Ion. Iubirea neconditionata este un balsam pentru sufletul fiecaruia dintre noi.
e foarte emotionant sa citesc articolele tale. Chiar m-au captivat cu adevarat. Citesc cu placere blogul tau
Ionut, ma bucur ca iti place ceea ce scriu. Multumesc pentru apreciere.
Multumesc pt.materialul trimis.Toate materialele trimise le-am savurat cu multa placere,in special fiind departe de casa .Departarea s-a compensat cu dragostea si iubirea ,copiilor mei,pe care am simtit-o ca un balsam sufletesc.In copilarie am avut si eu parte deconvingerii limitative pe care le-am dus pina la virs.ta de 50ani.Aceste convingeri m-a determinat sa fiu o persoana fara curaj de-a spune ceea ce gindec si sa poat spune NU atunci cind ceva nu era in rezonanta cu vibratia sufletului meu.Aceste convingeri au fost creeate de situatia creiata in familie am crescut fara tata de la virsta de 3 ani,in regimul trecut.Mama a fost o persoana destoinica s-a descurcat cu toate greutatile vieti si explicidu-mi,ca sa inteleg multe situatii creiate.In acest fel m-am simtit ca imi lipseste forta de a fii eu insumi.Cu multa greutate am reusit sa-mi pun ordine in simtirile interioare sa incerc sa fiu eu insumi.In interiorul sufletului meu am simtit iubrea divina care m-a inconjurat tot timpul si m-a determinat sa daruiesc iubire chiar daca am fost ingenuncheata.Rasplata a venit de fiecare data la timpul Divin si in momentul potrivit.In urma sedintelor individuale pe care le-am facut,m-am echilibrat in totalitate.Acum sunt o persoana care vibrez in rezonanta cu sufletul meu,spun NU,atunci cind ceva nu este pe vibratia mea,daruiesc iubire neconditionata ,persoanelor dragi sufletului meu,cit si celor din jurul meu,sunt de ajutor atunci cind pot face ceva pt.cineva ,fara sa conditionez.Sunt o alta persoana,roata vietii s-a normalizat de 90%,sunt multumita si fericita. Pe aceasta care multumesc MARCELA si sunt recunascatoare pt tot ajutorul primit din partea ta si Divinitatii CARE M-A Sustinut in dezvoltarea mea ca persoana.
ARMONIE SI IUBRE! MARIA
Multumesc, Maria pentru ceea ce ai impartasit. Te felicit pentru consecventa cu care ai lucrat cu tine, pentru determinarea de a-ti curata sufletul de tot ceea ce ai strans in timp. Lumina si Iubire.
Draga mea draga…iti multumesc!!Au fost „destule” in copilaria mea. Am „infruntat-o” pe mama abia la 30 ani. A inteles destul de greu ca nu trebuie sa se implice cu totul in viata mea. Traind doar cu mine s-a „sacrificat” pentru mine.Nu o spun ca un repros insa nu i-am cerut eu asta…dar eu trebuia sa tac, sa ascult, sa inteleg modul ei de iubire… .Am descoparit de curand, am inteles, ca vedem iubirea intr-un mod diferit. Sacrificiul, ajutorul, munca, treburile…cu care ma ajuta…sunt egale cu iubirea.
Eu astept sa vorbim, sa ne bucuram, sa ma sarute, sa ma stranga in brate…si aud, primesc… „asa facea si taica-tu”, „cersetoare de iubire”,”hai ca este multa treaba!”. O iubesc, o simt ca un izvor de viata pentru mine…insa uneori aceasta apa vie, curge greu si acest mod de iubire doare.
Fii binecuvantata pentru tot ce faci!
Multumesc, Paula ca ai impartasit ceea ce simti in relatia cu mama ta.Te felicit pentru constientizare si pentru iubirea neconditionata.