Durerile și bolile au un mesaj important pentru tine!

Îți povesteam în materialul anterior despre doamna care a solicitat să lucreze cu mine pentru că avea dureri mari în urma unei intervenții chirurgicale, iar medicii nu au reușit să găsească o soluție.

Îi fuseseră prescrise până la cele mai puternice antiinflamatoare și calmante și durerea era tot acolo, nelăsând-o pe clienta mea nici măcar să se odihnească noaptea.

Am început cu abordarea modului în care se ruga doamna la Dumnezeu, care de altfel nu o sprijinea în vindecarea ei.

Dacă nu l-ai citit sau vrei să îl recitești, îl găsești aici 👇
https://www.armonieinsuflet.ro/oare-cum-te-rogi-la-dumnezeu-te-sprijina-sa-te-vindeci-sau-nu/

La următoarea ședință, doamna se simțea mult mai bine și am continuat să lucrez cu ea cu metoda ReGeneration.

Concret, am ghidat-o pe clienta mea să acceseze cât mai mult din energia Sinelui pe care o avea disponibilă ca să descopere ce mesaj avea durerea pentru ea.

Deși la început părea destul de neîncrezătoare că va putea percepe ce îi spune partea care se manifestă prin durere, și-a dat voie să trăiască această experiență.

Și mare i-a fost mirarea când au ieșit la suprafață niște aspecte de care uitase complet.

Erau “sentimente îngropate de vii” dintr-o experiență foarte neplăcută din copilărie pe care nu le-a putut procesa la acel moment și le-a “băgat sub preș”.

Din perspectiva metodei ReGeneration, din iubire pentru doamna, o parte protector și-a schimbat rolul echilibrat pe care-l avea în sistemul dumneaei ca să păzească o altă parte, prizonier, care suferea foarte mult și o copleșea.

Acest protector a dus partea prizonier în straturile cele mai profunde ale ființei ei și astfel clienta mea a reușit să supraviețuiască.

Doar că la momentul intervenției chirurgicale, datorită anestezicului, partea protector a amorțit și partea prizonier a ieșit la suprafață cu toată durerea pe care o purtase de-a lungul timpului.

Când am abordat partea protector din energia Sinelui, a povestit tot și ne-a dat acces la prizonier care era un copilaș de 3 ani.

Doamne, ce s-a mai bucurat că i se acordă atenția și iubirea de care avea nevoie. Și câtă durere și suferință a eliberat!

Iar ca prin magie durerea, care o chinuia pe clienta mea și căreia nici medicii nu-i găsiseră soluție, s-a diminuat considerabil chiar atunci în ședință.

Doamna a început să doarmă bine și avea doar câteva momente în zi când durerea mai reapărea.

A înțeles că mai avem de lucrat și continuă  terapia, chiar dacă acum acea durere nu mai există.

A fascinat-o cât de rapid și profund lucrează metoda ReGeneration și a decis să proceseze și integreze toate traumele, astfel încât să se bucure de o viață împlinită.

De fapt durerea ne ajută să conștientizăm:

  • conflicte interpersonale și intrapersonale;
  • situații nerezolvate, care sunt răni deschise în adâncul ființei;
  • despărțiri, pierderi, care nu au fost ușurate de un doliu.

Corpul nostru ne transmite o multitudine de mesaje, doar că puțini dintre noi știm să le descifrăm.

Mesajul durerilor și bolilor este de a te atenționa și avertiza că ai de lucru la relația pe care o ai cu propria ta persoană, cu Universul tău interior.

Dacă ești pregătit pentru o explorare mai profundă, te aștept cu drag la Workshop-urile de Constelații ReGeneration pe care le facilitez.

Găsești mai multe informații, mărturii ale participanților și te poți înscrie AICI.

 

Te îmbrățișez cu drag,

Marcela Mantz

Terapeut și Facilitator Constelații ReGeneration

Lasă un comentariu