Cum depășești stările provocate de teama de a nu greși

Nicoleta a venit la ședințe individuale pentru că „simte că se blochează”  când are de luat o decizie.

Nu este vorba doar despre deciziile majore ci și de deciziile de zi cu zi. Și când se gândește ce să facă de mâncare pentru familia ei, o apucă o stare de agitație, i se strânge inima și uneori chiar vede „negru în fața ochilor”, cum spune ea.

Am explorat împreună care este cauza acestui blocaj și am descoperit că este vorba despre teama de a nu greși și de a nu îi supăra pe ceilalți. Nicoleta percepe de fapt greșelile ca pe un adevărat dezastru, nu ca pe niște experiențe din care are de învățat. Și asta se întâmplă pentru că în copilărie i s-a spus de multe ori că „nu are voie să greșească”, ba mai mult…a fost pedepsită chiar cu bătaie atunci când nu obținea rezultatele pe care și le doreau părinții ei.

*******

logo

– Îmi aduc aminte că aveam vreo 6 ani și părințîi mei au plecat la o petrecere și m-au lăsat să am grijă câteva ore de fratele meu mai mic de 4 ani. Pentru că îi plăcea foarte mult să coloreze am început să desenez doar conturul unor obiecte și ii dădeam lui să le termine.

Ne-am jucat frumos până când s-a supărat din senin și a început să plângă și să se mânjească cu acuarelele pe hăinuțe și pe față. Am făcut tot ceea ce văzusem că face și mama când avea astfel de toane. L-am luat în brațe, l-am pupat, însă el o vroia doar pe mama. Noroc că părinții s-au întors destul de repede și au reușit în cele din urmă să-l împace.

Pentru mine însă a urmat o adevărată ceartă pentru că „nu am fost în stare să mă joc cu el și am greșit eu cu ceva dacă a început să plângă”

Concluzia mamei a fost că nu sunt în stare să fac nimic bun să îi ajut când au și ei nevoie.

Îmi amintesc că m-am dus în grădină și am plâns și nimeni nu s-a sinchisit de durerea mea. Eram doar un copil care greșise și simțeam nevoia de afecțiune și alinare.

– Nicoleta, care crezi că este greșeala pe care ai făcut-o atunci?

– Dacă stau bine și mă gândesc chiar nu greșisem cu nimic. M-am învinovățit pentru că asta a făcut și mama. Ce puteam face mai mult la 6 ani?

– Te felicit pentru conștientizare. Mai sunt și alte „greșeli”, pentru care ai fost pedepsită, de care îți amintești?

teama de a gresi

– Da…este vorba despre notele de la școală. Părinții mei aveau pretenția să iau numai note de 10. Când luam un 9, îmi era frică să mă duc acasă pentru că eram certată și pedepsită. Dacă nota era mai mică de 8, primeam și bătaie. Învățam în fiecare zi până adormeam cu capul pe cărți și mă muta mama în pat; uneori luam nota maximă, alteori parcă se făcea vid în capul meu și nu îmi aminteam nici măcar jumătate din ce învățasem.

Acum că vorbesc cu tine, îmi dau seama că și atunci mă blocăm din teama de a nu greși. De fapt, cred că era vorba despre suferința care simțeam că îmi sfâșie sufletul după ce primeam pedeapsa că am greșit.

*******

Nicoleta, a conștientizat cât de mult și-au pus amprenta experiențele pe care le-a trăit în copilărie și a acceptat să lucrăm pe vindecarea trecutului, pe creșterea încrederii și stimei de sine. Încă după primele ședințe de rescriere a scenariului viețîi ei, și-a crescut încrederea, stima și respectul de sine și  relația cu cei dragi a început să se schimbe. A eliberat teama de a nu greși, și-a iertat părinții și s-a iertat pe ea și astfel și-a permis să fie ea cea care este cu adevărat.

Dacă și tu simți  că sunt momente în care îți este greu să iei decizii, explorează ce teamă este în spatele acestei stări. Poate acorzi prea multă greutate cuvântului „greșeală” pentru că așa ai fost obișnuită încă din copilărie. Poate folosești excesiv acest cuvânt păstrându-i un loc nemeritat în gândurile și vocabularul tău. Cum ar fi să îi dai o altă conotație?

Chiar dacă ai realizat încă de la o vârstă fregeda că viața este presărată cu greșeli, nu mai transforma „greșelile” în niște sperietori. Conștientizează că obsesia de a nu greși te face să devii nesigură, ezitantă, crispată, temătoare. Privește greșelile ca pe niște experiențe din care înveți noi lecții, îți dezvolți noi abilități. De fiecare dată când îți aminteșți evenimente în care ai făcut greșeli, fă tot posibilul să îți aminteșți și ce ai învățat pentru că ai avut curajul să acționezi.

Dacă tot nu depășeșți starea de disconfort,

  • ia-ți timp cu tine și scrie tot ce îți vine în minte referitor la această frică. Descrie pe larg experiențele care ți-au generat și au întreținut „frica de a nu greși”. Prin scris vei elibera ceea ce ai depozitat în corpul tău energetic, în sufletul tău.
  • după ce termini de scris rupe hârtia în bucățele mici și dă-i foc și astfel transmiți subconștientului tău că te-ai eliberat și purificat de aceste emoții care te-au sabotat.
  • apoi, scrie lecțiile pe care le-ai învățat pentru că ai trăit aceste experiențe și conștientizează că așa ai evoluat și azi ești mai înțeleaptă decât ieri.

Oricare ar fi alegerea ta, reamintește-ți că ai venit pe pământ să experimentezi și să evoluezi. Doar de tine depinde să-ți trăiești viața cu frică sau cu bucurie.

 

 

Cu drag,

Marcela

 

 

Te invit să scrii la comentarii dacă ai avut experiențe în care ți-a fost teamă să nu greșești și cum ai depășit această teamă. Astfel învățăm unii de la alții și evoluăm.

Dacă ai prieteni cărora le-ar fi de folos articolul, distribuie-l și lor.

2 comentarii la „Cum depășești stările provocate de teama de a nu greși”

  1. Buna ,Marcela.
    Si eu in copilarie am experimentat teama de a nu gresi. In mod intuitiv, gaseam solutii, chiar daca eram doar un copil. Cand mama ma acuza ca am gresit, ii ceream iertare si ii propruneam sa refac treaba sau ii promiteam ca urmatoarea data voi fi mai atenta. In privinta notelor am crescu aceeasi zicala ” invata, sa iei note mari sa ajungi departe, ca, daca nu mergi pe rampa la abator (mama lucra la abatorul de pasari si nu-mi placea deloc atmosfera) ” In felul ei, mama m-a stimulat pentru a -i depasi conditia ei si dorindu-si sa am un job cat mai ferit de umezeala si mirosuri. Imi era teama cand luam note mai mici, mama nu ma batea, insa era suparata si nu-mi placea asta. Ca sa nu se mai supere ii spuneam nota mica la pachet cu una mare, aratandu-i ca a fost doar o scapare si ca am indreptat-o . Am mai aplicat si o alta strategie : ii spuneam mamei ca mi-am aplicat singura o pedeapsa si ea era multumita. Nu ieseam afara doua zile, nu ma uitat doua sambete la unicele desene ce rulau la 13.50 :))), sau nu ma uitam la filmul de sambata seara. Mama este un om simplu. M-a crescut frumos, m-a stimulat sa ajung omul care sunt astazi si pentru asta nu pot decat sa-i multumesc din suflet si sa fiu recunoscatoare.
    Multumesc , Marcela pentru articolul minunat care m-a dus cu gandul la copilaria si adolescenta mea.

    Răspunde

Lasă un comentariu