Ce sunt și ce poți face cu loialitățile ascunse din ființa ta

În materialul anterior (dacă nu l-ai citit, îl găsești aici) îți spuneam că în spatele problematicii persoanei care și-a lucrat constelația la workshop era de fapt o loialitate ascunsă față de mama ei și față de un copil nenăscut. 

Și pentru ca mi-au fost puse mai multe întrebări despre loialitățile ascunse din ființa noastră, azi îți povestesc câte ceva despre ele.

Loialitățile reprezintă dorința de a corespunde tiparelor moștenite din familie, precum și nevoia de respectare a regulilor neverbalizate și ele se manifestă atât în plan conștient cât și la nivel inconștient.

Loialitățile sau fidelitatea față de străbuni, devenite invizibile și inconștiente, ne guvernează viața într-o măsură mai mare decât am crede. 

De aceea, este important să le facem vizibile, să devenim conștienți de ele. 

E important să le cunoaștem mecanismele și dinamica, pentru a descoperi cum transformăm aceste credințe invizibile care ne împiedică să fim liberi să ne trăim propria viață. 

În același timp, lucrând cu propriile loialități ascunse din ființa noastră, nu le mai transmitem mai departe urmașilor noștri traumele și neîmplinirile preluate de la străbunii și părinții noștri. 

Loialitatea ascunsă, inconștiență, este acea iubire infinită vizavi de alți membri ai familiei.

În orice sistem familial există întotdeauna iubire conștientă și iubire inconștientă. 

Aceste loialități ascunse se referă la iubirea inconștientă, de care evident mintea nu știe. Dar ele există. 

Și pentru că sunt integrate la nivel celular, poți să ai loialități ascunse față de persoane pe care nici măcar nu le-ai cunoscut.

Să presupunem că o persoană din familia ta a suferit foarte foarte mult.

Tu la nivel de suflet poți spune ceva de genul: “ca să nu fii singură vreau să fiu alături de tine”  și o să suferi și tu.

Din loialitate familială, poți moșteni chiar unele boli ori să ai accidente similare sau la aceeași vârstă cu anumite persoane din familia ta.

Când aduci la suprafață aceste loialități, devii conștient de ele și poți elibera poverile pe care le-ai purtat atâta vreme.

Și îți și propun un scurt exercițiu pe care îl poți face singur.

Dacă dorești să ți-l trimit, te rog să dai click aici.

Loialitatea ta față de cei care au suferit poate fi mult mai puternică decât ți-ai imagina. Când le onorezi cu respect destinul, le poți cere și binecuvântarea.

Lucrul important este că aceste loialități ascunse nu îți servesc nici ție și nici celor cărora le ești loial. 

De cele mai multe ori, cei cărora le ești loial au murit de mult. 

Și așa cum nici tu nu vrei ca alții să sufere în locul tău, nici ei nu vor asta. 

Identificarea și eliberarea loialităților ascunse este un aspect important al muncii tale interioare, pentru că atunci când faci asta, poți să trăiești mult mai ușor viața pe care ești menit să o trăiești.

Bineînțeles că există și loialități mai profunde pe care s-ar putea să nu le poți conștientiza decât într-un cadru terapeutic.

Dacă simți că ești pregătit pentru asta, vino să ai propria ta experiență la Workshop-urile de Constelații Sistemice ReGeneration pe care le facilitez.

Găsești mai multe informații, mărturii ale participanților și te poți înscrie AICI

 

Te îmbrățișez cu drag,

Marcela Mantz

Terapeut și Facilitator Constelații ReGeneration

Lasă un comentariu