Persoanele destinate să se întâlnească, se vor întâlni

Titlul articolului de azi este inspirat dintr-un citat al lui Ralph Waldo Emerson, care îmi place foarte mult:

„Persoanele destinate să se întâlnească

se vor întâlni aparent întâmplător, dar exact când trebuie.”

Experiența pe care o împărtășesc cu tine, confirmă citatul și face parte din seria lecții confirmate în 2015. Este vorba despre întâlnirea mea cu Gabi.

*******

GabiGabi: „Ajunsesem într-un moment de impas în viața personală, un moment în care nu mai știam cine sunt, în care mă simțeam efectiv goală. Dumnezeu, însă, mi-a îndreptat pașîi spre Marcela, care este un om extraordinar și căreia ii mulțumesc din tot sufletul! Mi-a fost alături tot timpul, m-a ajutat să conștientizez foaaarte multe și să-mi recunosc și nemulțumirea în plan profesional. Spun să- mi recunosc pentru că, deși știam că profesional nu eram mulțumită, refuzam să mă gândesc. Așa am început să-i spun despre afacerea pe care am deschis-o anul trecut, o grădiniță.( http://gradinita-iepurasulcelistet.ro/

Citește tot articolulPersoanele destinate să se întâlnească, se vor întâlni

Cum am reușit să declansez un adevărat război interior

Fiecare dintre noi a coborât pe pământ să experimenteze lecțiile de viață pe care sufletul le-a ales atunci când era în energia cu cea mai înaltă vibrație, și anume energia iubirii necondiționate. În același timp, fiecare dintre noi are liberul arbitru ca în această viață să pună în practică ce a ales sufletul sau să refuze. Cam asta s-a întâmplat și la mine, în cea de-a două parte a poveștii pe care am început-o în articolul anterior –> Atașamentele nerezolvate te împiedică să evoluezi.

descărcare

Așa cum ți-am spus în articolul menționat mai sus, în momentul în care am aplicat pașii pe care ți i-am sugerat și ție, am avut acces la o altă perspectiva. Concret, a doua zi după ce medicul din Chișinău nu mi-a răspuns la telefon, am simțit să sun la clinica din București și să îmi fac o programare la Snejana, medicul care îmi făcea tratamentul de întreținere. Mare mi-a fost surpriză să aflu că mai era un singur loc liber, pentru că cineva anulase rezervarea și am conștientizat mai târziu că intervalul orar a fost aliniat cu timpul divin. O să înțelegi și tu despre ce e vorba, după ce o să citești toată povestea.

Mi se comunicase că după ce lucrarea veche va fi îndepărtată îmi sunt necesare mai multe implanturi și că această operațiune o face alt medic din cadrul clinicii și doar în acel interval orar, programul celor doi medici se suprapunea. Toate „coincidențele” (vezi articolul –> Despre coincidențe și părerea mea despre ele) îmi arătau clar că sunt aliniată cu planul meu divin, așa că am acceptat cu bucurie soluția propusă de DR. PALUŢĂ ALEXEI și am fost programată pentru primele implanturi peste 3 zile.

Citește tot articolulCum am reușit să declansez un adevărat război interior

Atașamentele nerezolvate te împiedică să evoluezi

images

Acum 17 ani, mai precis în 1999, în timp ce mâncam un măr am simțit deodată că mi se clatină un dinte din față. Am înmărmurit efectiv…conștientizam că ceva nu e în regulă și în același timp nu vroiam să accept. Cu toată teama care mă cuprinsese, am găsit curajul să-mi duc mâna la dinte și să verific ce se întâmplă. Confirmarea a ceea ce am simțit a fost începutul unor experiențe pe care la vremea aceea le-am considerat nedrepte. Așa cum ai aflat în articolul Un punct de cotitură ( pe care îl poți citi AICI), în acea perioada dezvoltam împreună cu soțul meu afacerea noastră de comerț engros și eram „prinsă cu totul” de ceea ce făceam. Nu începusem încă dezvoltarea personală și era normal ca orice schimbare a realității să o consider un factor perturbator.

Am mers la cel mai renumit stomatolog din Galați la acea vreme și verdictul nu a fost deloc plăcut urechilor mele. Din diverse cauze, masa osoasă din gingii se subțiase foarte mult și dinții nu mai aveau sprijin. Soluția oferită de dumnealui: proteză mobilă (în 2001 nu se făcea încă în România sinus lifting). Bineînțeles că nu am acceptat că e singura soluție și au urmat mai multe drumuri la București la stomatologi renumiți. Din păcate pentru mine, toți au dat din umeri și mi-au oferit aceiași soluție. Îți dai seama în ce situație eram: aveam 35 ani, financiar îmi permiteam orice soluție și această soluție nu apărea. Nu puteam să concep că voi purta proteză mobilă la 35 ani…de aceea m-am întors în Galați și mi-am văzut de treaba mea, urmând să iau o decizie la următoarea durere de dinți care a venit în scurt timp.

Citește tot articolulAtașamentele nerezolvate te împiedică să evoluezi

Blocaje care stau în calea succesului

regimul de urgenta

Fiecare dintre noi dorește să exprime ceea ce are mai bun în el însuși și uneori apar blocaje care stau în calea succesului. Fiecare aspiră la echilibru și armonie, la autenticitate. Cu toate acestea, ne petrecem timpul neglijând ceea ce e mai bun pentru noi. Tot amânăm această dorință pe mai târziu.Trăim blocați, ca și cum ceva sau cineva ne-ar împiedica să ne îndreptăm spre ideal. Crezând că trăim, ne dispersăm și uităm esențialul, starea noastră lăuntrică de bine. Funcționăm, uneori cot la cot cu fericirea, alteori cu durerea. Compensațiile ajung să ocupe locul unei împliniri autentice. De fiecare dată când căutăm compensații, practicăm, fără să fim prea conștienți, o formă de autosabotaj ce constă în negarea propriei puteri creatoare.

Acțiunile nocive sunt dorințe și comportamente  pe care vei continua să le repeți, chiar dacă ele te țin departe de la ceea ce îți dorești în viață. Ce determină dacă o acțiune este sănătoasă sau nu, este motivul pentru care o faci. Dacă obiectivele tale de succes sunt motivate de egoism sau teamă, va fi dificil pentru tine să găsești bucurie de durată și împlinirea în succes. Punând fundația unor  acțiuni sănătoase bazate pe obiective sănătoase și alegeri sănătoase îți trăiești viața în adevăr și iubire și , prin urmare, nu există o limită pentru succesul pe care-l poți obține și abundența pe care o poți atrage.

Stresul apare datorită convingerilor greșite care sunt înglobate în amintirile celulare. Când le înlocuiesti cu convingeri transformatoare, atunci vindeci lucrurile care îți  blochează succesul și prosperitatea în viață. De ce? Deoarece stresul îți consumă energia și te doboară și acest lucru te face să te gândești la orice, dintr-o perspectiva negativă. Cum poți atinge succesul atunci când nu poți gândi bine, nu ai nici o energie și vezi totul dintr-o perspectiva negativă?

308994_267435073303160_25729886_nAproape toate persoanele care vin la ședințe individuale au nevoie de o deprogramare și o reprogramare fundamentală înainte de a putea lucra la obiectivele de succes. Este și cazul lui Geo care a început cu aplicarea celor 6 pași din materialul pe care l-a primit la înscrierea în comunitatea Armonie în suflet: Cum să DEBLOCHEZI fluxul energetic al banilor și să te bucuri de abundență financiară. Mulțumesc Geo că ai acceptat să împărtășești din experiența ta cu cititorii site-ului. (pasajele cu litere inclinate mov sunt scrise de Geo)

„Am învățat să-i numesc “bani” nu “bănuți”, am învățat să-i tratez ca pe niște “oaspeți dragi”, să îi am aranjați în portofel, să îi primesc cu bucurie, să îi binecuvântez indiferent de cuantumul sumei încasate. Am învățat să fac plățile cu bucurie, cu discernământ, renunțând la a fi supărată când trebuia să achit rata casei, impozitul, facturile curente. Mi-am vindecat acea supărare pe care o simțeam când plăteam facturile și ratele, ajungând să înțeleg că e firesc să plătesc ceea ce consum și că plata impozitului pe venit să o fac cu plăcere tocmai pentru că, existând un impozit pe venit, există și venitul.”

Citește tot articolulBlocaje care stau în calea succesului

Iertarea și imposibilitatea de a ierta

Iertarea și imposibilitatea de a ierta pot fi cele mai critice probleme din viața cuiva. S-a constatat că inclusiv problemele semnificative de sănătate au la bază imposibilitatea de a ierta.

 Poți avea probleme cu faptul că nu te ierți pe tine, sau nu poți ierta alte persoane.

 Poate nu-l poți ierta pe Dumnezeu sau poți avea credința că Dumnezeu nu te-a iertat și nu te va ierta.

 Poți avea sentimentul că alte persoane nu te-au iertat, chiar dacă acestea au făcut-o sau nu.

Oricare din aceste forme de neiertare  poate fi esențială pentru memoria celulară care blochează sănătatea sau succesul tău.

images (1)

Este și cazul lui Aurel, un tânăr care a plecat din țară ca să câștige mai bine și să își materializeze visurile. A întâlnit o fată de care a crezut că s-a îndrăgostit și s-a căsătorit. A apărut și o minune de copil care le-a înseninat viața. Toate bune și frumoase până când proaspăta soție a început să îi arate lui Aurel cine este ea cu adevărat. Conștientizând că își face viața un chin alături de ea, Aurel a divorțat. Un divorț urat, cu multe șicane, în urma căruia a rămas cu multe regrete și resentimente.

 L-am cunoscut pe Aurel când s-a înscris într-unul din programele online. Meditațiile au început să scoată la suprafață tot ceea ce nu era rezolvat în sufletul lui, de aceea a apelat și la ședințe individuale și a urmat și alte programe.

 Îi mulțumesc că a acceptat să împărtășesc cu tine câteva din lecțiile lui de viață. Poate te vor ajuta să înveți prin cunoaștere și nu prin experimentare și suferință.

Citește tot articolulIertarea și imposibilitatea de a ierta

Cum îți afectează frica de abandon comportamentul și relațiile

Sorana este o tânără care nu mai înțelege ce se întâmplă în viață ei. Și-a tot analizat comportamentul, însă nu a depistat frica care stă la baza evenimentelor pe care le atrage în viața ei și a ales să vină la ședințe individuale.

– Parcă sunt menită să rămân singură, îmi spune ea, imediat ce s-a așezat confortabil în fotoliu.

– Ce anume te-a determinat să tragi această concluzie?, am întrebat-o eu, urmărindu-i atentă limbajul nonverbal.

ingrijorat

– Oricât ar părea de absurd, la capitolul relații „sunt varză”. Atât cu iubiții cât și cu prietenele și prietenii. Cei vechi mă părăsesc și atrag în viață mea oameni superficiali, egoiști, care mă bagă în seama doar când au nevoie de mine. Nu înțeleg ce se întâmplă, pentru că eu sunt drăguță și amabilă. Fac tot posibilul să fiu prietena, partenera, iubita perfectă, astfel încât ceilalți să nu aibă motiv să mă părăsească. Și în final, tot mă părăsesc. Cu siguranță nu sunt suficient de bună pentru ei, oricât de mult m-aș strădui. Mi-e și teamă să mă mai implic în relațiile cu prietenii, mi-e teamă să mai iubesc.

Cu fostul iubit, m-am comportat ireproșabil. Am făcut ce a vrut el, când a vrut el și cum a vrut el. Mi-am dat programul peste cap să ne întâlnim și când mă anunța în ultimul moment că „are o fereastră” pentru mine. Zadarnic…În final tot el a fost cel care a decis să ne despărțim pe motiv că îl cicălesc cerându-i prea multe explicații, că pretind prea mult timp și atenție, că sunt nemulțumită constant, că dovezile de afecțiune primite sunt prea puține.

Citește tot articolulCum îți afectează frica de abandon comportamentul și relațiile

Cuvintele transformate în convingeri te pot îmbolnăvi

depresie

Aurelia a venit la ședințe individuale pentru că în ultima perioadă se confruntă cu niște stări care nu îi sunt deloc pe plac și care îi afectează direct relația cu soțul ei și capacitatea de a munci. Ea se plânge de neliniști, palpitațîi, insomnie și început de depresie. A identificat că toate au început când s-a descoperit că tatăl ei are probleme cu sănătatea. Am încurajat-o să-mi povestească mai multe despre acel moment. Am simțit în fiecare cuvânt al ei frica ca nu cumva tatăl ei să moară și am întrebat-o:

– Aurelia, ce s-ar întâmplă cu tine dacă tatăl tău ar muri?

– M-aș îmbolnăvi și mai rău, a răspuns ea plângând. Am sentimentul că nu i-am acordat destulă atenție ca să observ din timp simptomele. Am citit și despre cauzele spirituale ale bolii lui și mă învinovățesc pentru toată supărarea și durerea pe care i-am creat-o de-a lungul timpului. Tatăl meu este un om bun și cu toate că nu i-am ascultat sfaturile, mă dojenea blând spunându-mi mereu : ” Fii fată cuminte. Eu și mama trăim doar pentru tine.”

Am conștientizat imediat convingerea pe care și-o crease la nivel de subconștient și am continuat să îi pun întrebări despre relația cu tatăl ei.

Citește tot articolulCuvintele transformate în convingeri te pot îmbolnăvi

Cum să te împrietenești cu „vocile critice” și să le transformi

Te-ai surprins având o părere diferită de a cuiva și nu ai găsit puterea să o exprimi pentru că tot auzeai în mintea ta gânduri de genul:

critice

Cine ești tu să îți dai cu părerea?” ,

Dacă îi spun și se supără” ,

Taci! O să regreți mai târziu că ai vorbit.” ?

 

Acestea sunt „vocile critice” pe care nu le asculți cu adevărat și cu care nu te-ai împrietenit.

In timp, ele te saboteazăîți scad stima de sine și te transformă în cel mai mare dușman al tău.

Aceste „voci critice” au fost create de tine sau le-ai preluat de la cineva care te-a criticat în trecut.

Este și cazul Laurei care a venit la ședințe individuale pentru că de mai mult de un an se simte tristă și abătută. Explorând împreună dialogul ei interior am descoperit că atenția ei era focalizată pe ceea ce nu făcea bine, comentând în mintea ei cât este de nepricepută și îngrozitoare…așa cum îi spusese de multe ori tata în copilărie. Și a început să povestească cu lux de amănunte diferite incidente pe care le avusese cu tatăl ei.

Citește tot articolulCum să te împrietenești cu „vocile critice” și să le transformi

Distribuie si prietenilor tai
Facebook
Google+
Linkedin
Twitter