Cosmina are 20 de ani. A trecut un an de când părinții ei au părăsit această lume într-un accident tragic.
Nu și-a revenit încă, nu poate să accepte situația și mai ales nu se poate ierta pe ea pentru felul în care s-a comportat cu ei în ultimii ani. Imediat ce începe să povestească o bufnește plânsul și repetă:
– Aș face orice să îi aduc înapoi…să le spun cât de mult îi iubesc și să trăim frumos ca o familie.
Cosmina a fost crescută până la șapte ani de bunici. Își vedea părinții la sfârșit de săptămână și în vacanțe. Își amintește cum se agăța de fusta mamei sau de picioarele tatălui să o ia și pe ea acasă. Mami și tati îi spuneau mereu că ei sunt la firmă toată ziua și ea va sta mai tot timpul singură. Îi explicau cu blândețe că jucăriile și hăinuțele ei le cumpărau din banii câștigați la firmă.
Cosmina nu putea înțelege acest lucru; ea își dorea să fie cu ei. Așa a început să urască afacerea care o puseseră pe picioare părinții ei. A mers acasă când a început școala. Părinții îi cumpărau tot ce își dorea, însă ea suspina în continuare după mai mult timp pe care să îl petreacă alături de ei.
Anii au trecut și între timp mami și tati au reușit să formeze o echipa de încredere la firma astfel încât puteau să rezolve situațiile și prin telefon. Acum aveau timp și pentru Cosmina, însă Cosmina era la vârsta la care își dorea mai mult să fie cu prietenii. Se învățase să aibă bani din belșug și uneori chiar își „cumpăra” prietenii.
– Cam de pe la 12 ani am început să mă răzbun pe ei pentru ceea ce îmi făcuseră în copilărie. Făceam totul să îi enervez, făceam exact pe dos decât îmi spuneau ei. Pot spune că eram bucuroasă când îi vedeam plângând sau erau îngrijorați din cauza mea. În sfârșit se întorsese roata. Cât de naivă am putut să fiu…Aveam și momente în care mă purtăm frumos cu ei, atunci când aveam nevoie de bani. Și ei erau întotdeauna generoși și mă iertau pentru tot. Ce o fi fost în sufletul lor, numai ei știu. Pentru că eu odată ce „mă vedeam cu sacii în car” reîncepeam să mă comport urât.
Cosmina și-a șters lacrimile și a continuat:
– Îmi aduc aminte că spuneam în sinea mea: „ Las că v-arăt eu vouă„. Și iar începeam să lipsesc nopțile de acasă, să cheltui pe prostii toți banii cu care îmi alimentau cardul. Uneori le promiteam că mergem împreună undeva și îi lăsam să mă aștepte toată ziua. Îmi închideam mobilul și îi anunțam abia pe seară că mi-am făcut alte planuri și nu am avut cum să îi anunț pentru că am rămas fără baterie la telefon. Doamne, câte au mai îndurat. Cât de rea am putut să fiu.
A început să plângă din nou. Tot corpul i se zguduia de parcă încerca să se elibereze de acea parte din ea pe care nu o accepta.
– Și într-o zi a sunat telefonul și am primit vestea nefastă. Am simțit că mor și eu în clipa aceea. În capul meu se învârtea la nesfârșit întrebarea: De ce? De ce mi se întâmplă mie?
Următoarele zile au fost de coșmar pentru mine. Nu mâncam, nu dormeam, doar plângeam. În ziua în care i-am înmormântat am realizat că nu mai am ce face. Acum responsabilitatea afacerii pe care o urâsem încă din copilărie îmi revenea mie.
Mulțumesc lui Dumnezeu că m-a întărit și am reușit să preiau ceea ce ai mei construiseră în toți acești ani. Mi-a fost alături toată echipa pe care părinții mei au reușit să o formeze. Abia în ultimul an am realizat cât de mult munceau ai mei la firmă.
Dacă nu aș fi fost orbită de resentimente, aș fi putut să ii ajut și eu. Au fost niște oameni minunați. Ce păcat că am simțit asta abia după ce i-am pierdut pe amândoi.
Am lucrat mai multe ședințe și Cosmina a reușit să accepte că nu mai poate schimba nimic din trecut. Rugămintea ei a fost să scriu acest articol care ar putea să determine mai mulți adolescenți să își schimbe comportamentul față de părinții lor.
M-aș bucura din suflet că povestea Cosminei să inspire cât mai multe persoane. De multe ori uităm să apreciem clipa prezentă, momentele petrecute cu cei dragi din cauza unor resentimente și regrete. De multe ori realizăm acest lucru când e prea târziu.
Te invit să îți iei timp cu tine și să trimiți gânduri de iubire tuturor persoanelor dragi din viața ta. Să te ierți pe tine și pe ceilalți și să prețuiești la maxim fiecare clipă. Poate te ajută și articolul pe care l-am scris cu ceva timp în urmă și pe care îl găsești aici.
Cu drag,
Marcela
Aștept cu drag comentariul tău și dacă crezi că articolul poate inspira și alte persoane, te rog să dai Like și Share. Mulțumesc.
Si eu am fost impresionata! O situatie cu multe elemente comune este si cazul meu, numai ca eu sunt in rolul parintilor..iar fiica mea are aproape 26 de ani si se comporta la fel de urat…Sper sa nu apara o situatie tragica astfel incat ea sa inteleaga ce reprezinta parintii..
Camelia, poate a venit momentul sa ai o discutie serioasa si profunda cu fata ta. Poate sunt lucruri nespuse care discutandu-le le puteti rezolva. Doamne ajuta.
Interesanta ,destainuire.TRIMITE-TI IUBIRE SI DRAGOSTE CELOR DRAGI.celor care nu mai sunt trimiteti rugaciuni de iertare.
Viata trebuie traita,cu bune si mai putin bune,noi ne-am asumat-o cind am venit in aceasta lume.
Asa e Maria, important e sa traim viata cu bucurie pentru ca noi am ales-o pentru evolutia sufletului.
Stii,iti spun un secret:Nu poate gresi un copil cat poate un parinte ierta.
Accepta ca esti fiinta minunata conceputa de ei,tu i-ai ales ,ai convingerea ca in dimensiunea inalta in care esti au ajuns prin alegerea lor la nivel de suflet si te vegheaza,te indruma, te inspira alaturi de ingerii tai pazitori si nu uita niciodata ca parintii ,indiferent de lumi, sunt uniti cu tine in Dumnezeu .Dumnezeu sa ii binecuvanteze si pe ei si pe tine.Candva,cat de curand,vom putea comunica cu cei din cealalta lume.Ei sunt in viata adevarata,noi suntem in iluzie!!Iubeste-i si lasa-ti inima deschisa sa primesti Iubire!!!
Multumesc Carmen pentru frumoasele cuvinte pe care i le-ai adresat Cosminei. 🙂
Eu zic ca nu are pentru ce sa se invinovateasca, pentru ca orice copil are nevoie de parintii lui! Asta e parerea mea. Ce a urmat in anii adolescentei e doar ce a crescut din lipsa parintilor de langa ea.
E adevarat ca poate e greu sa te desprinzi de lucru/servici/firma si ca e nevoie si de bani, dar oare se merita sa lasi copilul fara atentia ta?
Nu judec pe nimeni, dar din situatia expusa cam asta reiese.
Eu sustin ca si parintii au rolul lor in cum se comporta copii. E adevarat ca e nevoie de multa rabdare ca sa poti sa fii acolo langa copilul tau chiar daca el te respinge, dar eu zic ca se poate!
Multumesc, Ovidiu pentru opinia ta. 🙂
Sunt de acord cu Ovidiu! Parinti care citit acest articol, INTELEGETI ca nu bani si alte lucruri isi doresc copiii! Mai ales cand sunt mici! Ei cauta si tanjesc dupa dragostea voastra, dupa timpul vostru. Acestea doua nu au pret, nu se pot cumpara de altundeva. Cand vor creste se vor comporta precum Cosmina, care a fost indreptatita. Tris si dureros este ca a trebuit sa sufere tot ea inca o trauma. La ce bun ca i-au lasat o firma, cand puteau sa lase amintiri frumoase??? Ma bucur totusi ca a acceptat trecutul si sper sa reuseasca sa se ierte pe ea si sa se iubesca, sa poata sa isi construiasca ea o familie asa cum a visat. Toate cele bune!
Michelle, intr-adevar copii tanjesc dupa dragostea si timpul parintilor. In acelasi timp, Cosmina a ales acesti parinti, avea de invatat o lectie de viata.
Eu cred ca tocmai pentru ca i-au lasat amintiri frumoase plange acum Cosmina,altfel, ar fi rasuflat usurata ca au plecat in alt plan si si-ar fi vazut bucuroasa de viata! Orice gand bun si orice vorba buna ajunge instantaneu la cei dragi,asa ca sigur parintii ei stiu ce simte,spune,gandeste…deci lacrimile nu-si mai au rostul…
Asa e Moni, lacrimile nu-si mai au rostul. Importanta e acceptarea situatiei si a lectiei de viata.
Cosmina,
Te imbratisez cu tot dragul si cu dorinta sincera de a-ti lua apasarea si durerea din sufletul tau drag.Tot ce-am retinut din articolul postat de catre Marcela este ca suferi si te simti vinovata de purtarea pe care ai avut-o fata de parintii tai.Comportamentul tau a fost specific unui copil aflat intr-o conjuctura atat de greu de inteles si de acceptat de catre parinti, dar ce sa mai vorbim cum poate sa acepte si sa inteleaga un copil cum ai fost si tu!Este drama copiilor care nu au bunicii in acelasi imobil cu parintii si poate nici macar in acelasi oras.
Aceste despartiri SUNT GREU DE SUPORTAT DE CATRE TOTI:NEPOTI, COPII, PARINTI, BUNICI!Dar trauma sufleteasca
o traiesc din plin cei mai mici:copiii, respectiv nepotii.
Se zice ca nu ne vindecam de o suferinta decat atunci cand acceptam!Renunta la acuzatiile, reprosurile sau invinovatirea pe care ti le aduci!Fii sigura ca parintii tai te iubeau nespus , ca intelegeau motivul comportarii tale si asteptau sa vina momentul cand o sa fii si tu mamica sa-ti ofere ajutorul pe care l-au primit si dansii de la parinti.Nimeni nu creste mai bine un copil decat bunicii adevarati, care uita de ei, de dureri, de varsta, de neimpliniri, de pasiuni s.a.m.d., numai si numai din dragoste pentru ingerasul din casa lor.Oricat ai plati un strain, este putin probabil ca vei avea si dragostea de care are nevoie un copil ca sa creasca frumos si fericit.
Sunt sigura ca ai avut dragostea de care vorbesc, dar fiind un copil destept, sensibil si poate cu o maturitate precoce dar si cu o personalitate puternica, ti-ai rezervat dreptul de a judeca si a da interpretarea lucrurilor conform gandirii si trairilor tale. Acum deja ti-ai schimbat felul de a gandi, totul se schimba, Dumnezeu a lasat sa fie asa!Lasa-te in bratele lui Dumnezeu si vei primi binecuvantarea!Fa un exercitiu de imaginatie:considera ca parintii tai sunt in preajma ta, ca te vad si ca te protejeaza, ca te aud, te vad si sunt fericiti sa te vada un om relaxat care nutreste sentimentele cele mai frumoase pentru parintii lui si care vrea sa-i stie linistiti si impacati!Functioneaza minunat la nivel mental!Poate vei avea vise sau premonitii ptr. a te convinge ca ei stiu totul despre tine si te iubesc enorm chiar daca nu mai sunt aici.Mintea noastra este un izvor de nepretuit!Scoate la suprafata tot ce ti-ai dori sa vada parintii tai!Fa-i fericiti pe ei si vei fi si tu fericita!
O sa-ti vina greu, vei lupta, vei renunta, o vei lua de la inceput, dar sigur vei reusi!Fa acest lucru si adu-ti aminte ca-ti dau acest sfat ca si cum ar veni din partea persoanei care te iubeste neconditionat.
Eu nu-ti spun din carti, am trait tot ce-ti spun acum.
Articolul postat este o lectie de viata pentru toti cei care vor sa invete din greselile altora!Noi toti ne ducem , dar este foarte important sa nu ne simtim vinovati ca n-am facut totul pentru cei dragi ce-au plecat, sau ca nu le-am aratat cat de mult ii iubim si-i apreciem !
Sa traim ca si cand am fi vesnici pe pamant, dar sa nu uitam ca este un NEPREVAZUT!
Sa-ti dea Dumnezeu puterea de a intelege, de a accepta si de a iubi neconditionat!
Georgeta
Multumesc, Georgeta pentru tot ceea ce ai impartasit si pentru sustinerea Cosminei.
foarte emotionanta aceasta poveste, mi-a ajuns la suflet. Multumesc pentru aceste postari si multa bafta in continuare..
INtr-adevar sunt probleme create in timp care au nevoie de mult timp ca sa se rezolve
Tedy, asa e. Fiecare suflet are ritmul lui de vindecare. La unii direaza mai putin, la altii mai mult.
Este adevarat! Orice copil are nevoie de parinti!
Eu incepusem sa muncesc in strainatate inca de cand baiatul meu avea 3 ani. La inceput munceam doar pe timpul verii iar copilul ramanea cu mama mea sa-l ingrijeasca.Dupa 5 ani mi s-a oferit un loc de munca permanent, impreuna cu sotul meu.L-am acceptat pentru ca aveam nevoie de bani sa ne platim creditul ipotecar.Copilul meu a ramas cu bunica lui in varsta de 66 de ani.Mergea la scoala, petrecea timp cu prietenii si cu fratele si sora mea din cand in cand.Vorbeam in fiecare zi, ne vedeam pe camera web… dar baiatul meu incet-incet devenea distant, uneori nu vroia sa apara la camera sa-l vedem. Am inteles ca era o forma de protest pentru ca suferea ca nu suntem alaturi de el.Am hotarat sa las serviciul si sa ma intorc acasa, sa am grija de copil.Sotul meu a ramas sa lucreze afara , iar eu m-am intors la baiat.Au trecut doi ani tinand legatura cu sotul la telefon , prin camera web…Tot nu era bine. Sotul meu se simtea din ce in ce mai singur, avea nevoie de noi.
Si-atunci am hotarat ca orice ar fi, trebuie sa fim toti trei impreuna!
Suntem de doi ani si ceva toti trei in strainatate, sotul lucreaza, baiatul invata, iar eu in somaj (deocamdata).Dar suntem fericiti!
Multumesc, Lili ca ai impartasit aici povestea ta. Felicitari pentru modalitatea in care ati rezolvat aceasta situatie. Fie ca tot ce va doriti sa se implineasca in cel mai bun mod posibil.