Un punct de cotitură

Noiembrie 2005.  O zi răcoroasă de toamnă la fel de agitată pentru mine ca toate celelalte din ultimii ani. Nici nu bănuiam că acea zi va fi un punct de cotitură în viața mea.

Aveam împreună cu soțul meu, de câțiva ani buni, afacerea noastră. Excelent ai să spui și ai dreptate…dacă mi-aș fi gestionat bine resursele. Erau zile în care uitam să mănânc sau uitam să plec de la birou acasă. Vroiam să fie totul perfect și deși aveam destui angajați până nu verificam eu totul nu mă simțeam bine. De multe ori mă consumam inutil pentru lucruri minore care le putea rezolva oricine din firmă.

Să revin totuși la aceea zi. Ieșisem din bancă și discutam cu soțul meu despre ce mai era de făcut când am simțit că alunec și m-am trezit jos pe asfalt.

Mi se mai întâmplase în ultima vreme să îmi pierd echlibrul și nu m-am speriat atât de tare.

Soțul meu însă nu a stat pe gânduri, m-a urcat în mașină, a dat câteva telefoane și în scurt timp eram în cabinetul celui mai bun neurolog din Galați. Situația nu era deloc roz. După ce i-am povestit cam cum stau lucrurile și m-a examinat, rezultatul a fost o trimitere urgentă la Bucureșți pentru RMN. Abia când am citit diagnosticul m-a apucat și pe mine frica și în același timp revolta „de ce mie? de ce azi? aveam atâta treabă la firmă”. Încă nu conștientizam gravitatea situației, puneam afacerea înaintea sănătății mele.

A doua zi dimineață eram față în față cu medicul din Bucureșți, care după ce s-a uitat atent pe RMN a spus:

– De data asta ați avut noroc. Mulțumiți-i lui Dumnezeu! Nu se confirmă diagnosticul, nu aveți nimic funcțional, e vorba de oboseală cronică dusă la extrem.

În mintea mea deja îmi spuneam că mai trecusem eu prin episoade similare, dorm o zi două și înapoi la firma. Medicul parcă îmi citise gândurile.

– Doamnă dragă, în acest moment aveți de ales: sănătatea sau afacerea. Și o spun foarte serios. Dacă nu vă opriți din această agitație să aveți grijă de dumneavoastră aveți toate șansele că data viitoare diagnosticul pus la Galați să se confirme. E viața dumneavoastră și e una singură.

Am ieșit din cabinet și refuzam să cred ce îmi spusese. Eram o persoană puternică, aveam multă energie și puteam să mă refac din mers. Cum să renunț la afacere? Soțul meu nu avea cum să se descurce singur, ne împărțisem sarcinile încă de la început și fiecare se ocupa de altceva. În timp ce mintea făcea deja un scenariu despre ce  spun acasăam auzit o voce timidă și caldă, vocea sufletului meu care mă îndemna să am grijă  de mine spun stop acelui ritm infernal. M-am întors brusc în timp și mi-am amintit de zilele copilăriei când auzeam această voce care mă călăuzea. Eu o ascultam și totul era minunat. Și atunci am decis să îmi ascult sufletul. Nu știam ce voi face exact, aveam în schimb sentimentul acela de împăcare cu mine.

Am plecat cu pași mici către parc, m-am așezat pe o bancă și deodată au început să apară flash-uri în mintea mea. Întrebarea care mă măcina era

„De ce n-am dat importanță odihnei și semnalelor transmise de corpul meu?

De ce nu m-a oprit nimeni din acel ritm infernal?”

și fără să îmi dau seama căutam un vinovat. Toate „de ce”-urile nu făceau altceva decât să mă ducă în poziția de victimă. Și au ieșit la suprafață toate momentele în care „mi-am plâns de milă”.

Poate ți s-a întâmplat și ție! Dacă ar fi să îți sugerez ceva acum, atunci îți spun din tot sufletul meu să renunți la întrebarea „de ce?”. E o întrebare care te pune în poziția de a te învinovăți sau a căuta un vinovat; o energie care te ține în loc și nu te lasă să evoluezi în ritmul tău natural.

Învață lecția, binecuvântează experiență și treci mai departe.

Revenind la povestea mea, evident a apărut întrebarea: Când am început să mă lupt cu viața și nu să o trăiesc?… Atunci când am crezut atât de tare în visele mele încât am uitat de mine și m-am focusat în totalitate pe rezultate. Mi se cultivase din copilărie ideea că pot obține ceea ce îmi doresc dacă muncesc, dacă acționez. Eu am dus această idee la extrem, uitând să mă bucur de călătorie.

Partea bună a fost că am avut curajul să acționez pentru îndeplinirea visurilor mele și în 1992 mi-am dat demisia din învățământ unde lucram ca profesor inginer luând calea afacerilor pe cont propriu,   alături de   soțul meu. Aveam capital mic de pornire și am ales să deschidem o tarabă la piață. Eu vindeam și soțul meu făcea  aprovizionarea după orele de serviciu de la Universitate unde lucra că inginer. Treaba mergea bine și luată de val nu am ținut cont de faptul că am nevoie și de odihnăZiua vindeam în piață strigând cât mă ținea gura: „Alune ieftine și bune. Prețuri de excepție.” și noaptea făceam acte, note de recepție, registru de casă. Unde au dus toate aceste forțări? La primul revelion petrecut în pat cu febra mareCrezi că m-am liniștit? Nu! După revelion am continuat în același ritm infernal. Îmi spuneam tot timpul: Eu pot. 

Puteam, dar cu ce preț?

Afacerea s-a dezvoltat frumos, între timp și-a dat și soțul meu demisia și în paralel cu tarabele din piață, am trecut la comerț en-gross. Am deschis primul punct de lucru, tot cu mine la vânzare. Și iar același ritm. Ziua vindeam, noaptea făceam acte. De data aceasta aveam angajați lângă mine, dar nevoia de a controla totul nu mă lăsa să mă liniștesc. Abia ce deschisesem încă câteva puncte de desfacere și într-o dimineață, surpriză… nu am mai putut să mă dau jos din pat din cauza  durerilor de spate, de mușchi, destul de puternice.

Dacă nu m-am liniștit eu, corpul meu m-a forțat să îmi iau pauză. Pentru că nu ne luasem vacanță de când începusem afacerile și trecuseră trei ani, am plecat la munte o săptămână cu tot cu medicamentația prescrisă. Ca să pot sta liniștită, soțul meu a hotărât să închidem o săptămână și să dăm și angajaților concediu.

Crezi că m-am bucurat de vacanță? Nu! Pentru că doar mâncam și dormeam. Corpul meu își cerea dreptul la odihnă și mai erau și bulinele date de medic.

N-am învățat lecția nici de data aceasta, m-am refăcut și cu forțe proaspete la treabă.

Parcă mă fugărea cineva din urmă. De dată aceasta am început să ne luăm vacanță în fiecare vară și nu am mai resimțit atât de dur oboseala. În 2003 când lucrurile mergeau aproape de la sine, am hotărât să extindem afacerea  și am cumpărat un spațiu unde am deschis un restaurant de lux, cu muzică din anii ’80. Să îți mai povestesc începutul? Cred că deja îl intuiești. Zile și nopți petrecute la birou ca totul să fie excelent: clienți mulțumiți și fără amenzi de la sanepid sau gardă. Dorința îndeplinită… cu prețul sănătății mele.

Observi că intrasem într-o buclă și nu puteam ieși. S-a întâmplat pentru că mă preocupau alte lucruri și de fiecare dată eram luată prin surprindere când corpul meu „lua cuvântul”. Nu eram pe lungimea de undă a corpului propriu și îmi scăpa legătura dintre ritmul de viață nebunesc și simptomele fizice. O lecție pe care nu o învățasem și care s-a repetat din ce în ce mai dureros până când am ajuns la ziua când a trebuit să iau decizia radicală: sănătatea sau afacerea.

Îmi vine în gând, acum, un citat a lui Dalai Lama sugestiv:

„Oamenii își sacrifică sănătatea, ca să facă bani. După care își cheltuie banii, ca să își recupereze sănătatea. Sunt îngrijorați de viitor, încât nu se mai pot bucura de prezent…Rezultatul e că nu trăiesc nici în prezent, nici în viitor. Trăiesc de parcă nu vor muri niciodată și mor de parcă n-ar fi trăit niciodată.”

Mulțumesc și sunt recunoscătoare pentru acel punct de cotitură care m-a condus la liniștea și pacea sufletească de acum. Îmi ascult corpul și sufletul și trăiesc clipa prezentă la maxim. Am renunțat să mai întreb „de ce mi se întâmplă?” , binecuvântez fiecare experiență din viață mea, învăț lecția și mă bucur de ghidarea divină în fiecare moment.

Sunt convinsă că în viață fiecăruia a existat un punct de cotitură și mi-ar place să citesc cum ai abordat tu o astfel de situație. Ce zici, îmi lași un comentariu?

Dacă ai prieteni care „nu trăiesc nici în prezent, nici în viitor” distribuie articolul și poate îi va ajuta să conștientizeze cât de important e să perceapă viața ca pe un cadou și să nu mai facă din ea o luptă de supraviețuire.

Îți doresc o săptămână în armonie cu sufletul tău și cu citatul lui Budha:

Secretul sănătății, mentale și fizice, stă în a nu-ți mai plânge trecutul, în a nu te mai preocupă de viitor și în a nu căuta soluții la problemele viitoare, ci în a trăi înțelept și serios acum.”

 

PS  Butoanele de like și share sunt mai jos. Mulțumesc anticipat pentru comentariul tău.

 

 

Articolul anterior
Articolul următor

Citeste articole asemanatoare

Comentarii Facebook

36 Comments

  • Corina

    Reply Reply 18 februarie 2013

    Draga Marcela, un moment apropiat ca insemnatate, fara a fi similar in gravitate mi s-a intamplat acum 1 an si ceva, fara a implica sanatatea mea. Sau cel putin asa o percepeam eu atunci si acum. Cotitura a fost alegerea intre cariera (si incalcarea valorilor mele care presupunea ramanerea in acel post) sau plecarea in dorinta de a avea o viata noua, mai buna si mai armonioasa si avand mai multa grija de sanatatea mea.
    Pe parcursul anului 2012 am trecut prin diverse faze. Ce inca nu imi reuseste este sa nu ma mai preocupe viitorul. Atatia ani in care planificarea si controlul erau parte din activitatea zilnica inca isi fac simtita amprenta. Stiu ca am luat o decizie inteleapta atunci. Sper sa am puterea de a lua in continuare decizii intelepte in viata mea.
    Legat de intrebarea „de ce?”, cum as putea sa invat lectia (efectul), pana nu ajung la identificarea cauzei? Ai vreo sugestie pentru mine? Oare intrebarea „ce am de invatat din aceasta experienta?” este de ajuns?
    Iti multumesc pentru toate articolele pe care le scrii. Imi merg la inima si ma ung pe suflet.
    Sunt recunoscatoare ca te-am intalnit.
    Cu drag,
    Corina

    • Marcela

      Reply Reply 18 februarie 2013

      Corina, asa cum am scris si in articol intrebarea de ce?” te duce in atitudinea de victima. Cu aceasta energie nu poti evolua pentru ca te tine legata de trecut. Da, intrebarea „ce am invatat din aceasta experienta?” este de ajuns…si ti-ai dat singura raspunsul chiar in comentariu. Sa nu te preocupe viitorul nu presupune sa actionezi la intamplare; este important sa iti definesti directia si obiectivele, sa actionezi pentru a le indeplini si sa nu te atasezi de ele. Important e sa ai incredere ca tot ceea ce e spre binele tau suprem se va materializa daca actionezi. Multumesc pentru comentariu si pentru povestea ta. Lumina, Iubire si Armonie in Suflet.

  • Mary

    Reply Reply 18 februarie 2013

    Draga Marcela ceva asemanator cu situatia ta a fost si la mine, numai ca eu am impins lucrurile la extrem si …da m-am imbolnavit. Am fost diagnosticata cu tumoare canceroasa la san. Asta se intampla in 2010. Atunci a fost momentul de cotitura in viata mea dar am stiut sa aleg sanatatea in locul oricarui lucru si de atunci mi-am schimbat obiceiurile rele care mi-au adus boala si am pornit in calatoria catre sufletul meu.
    Acum sunt bine, mi-am regasit linistea si pacea interioara si traiesc cu intensitate prezentul, am iertat tot se s-a petrecut in trecut si nu-mi fac griji pentru viitor pentru ca am realizat ca viitorul se naste din gandurile mele prezente.
    Ma bucur ca te-am cunoscut!
    O spun de fiecare data cand iti citesc articolele.
    Cu dragoste:
    Mary

    • Marcela

      Reply Reply 18 februarie 2013

      Mary, multumesc pentru comentariu si pentru ca ai impartasit povestea ta. Felicitari ca ai depasit acea situatie si acum pretuiesti fiecare clipa. Si eu ma bucur ca ne-am cunoscut. Lumina, Iubire si Armonie in suflet.

  • Hani

    Reply Reply 18 februarie 2013

    Cred, ca in esenta fiecare purtam in noi, sau dupa noi, o astfel de poveste, mai mult sau mai putin din amanunte…
    Adevarul e ca nu prea stim cand sa ne oprim, avem proasta impresie ca suntem atotputernici si noi suntem stapanii… insa cand te trezesti si vezi ca realitatea e cu totul alta, abia atunci incepi sa te intrebi: bine, bine, eu incotro?

    Marcela, ai scris din nou, ca intodeauna, din suflet, ceea ce nu are cum sa nu ajunga acolo unde-i este sortit 🙂
    Multumesc, draga Marcela!

    • Marcela

      Reply Reply 18 februarie 2013

      Gabriela, asa e…fiecare avem povestea noastra.
      Multumesc pentru aprecieri. ♥

  • GHERDA

    Reply Reply 18 februarie 2013

    Pierdem timp pretios din scurta viata dupa lucruri materiale ,cheltuim energie pretioasa fara rost si ajungem sa ne trezim din transa dupa 20 ani si te uiti mirat ,,ba ,,nu am avut timp sa i spun copilului povesti ,,acum are 20 ani ,,nu mai pot sa merg cu el in brate ” are 20 de ani

    • Marcela

      Reply Reply 18 februarie 2013

      Fănică, avem liberul arbitru sa facem alegeri in fiecare moment. Important e sa constientizam ca totul depinde de noi. 🙂

  • Sorin

    Reply Reply 18 februarie 2013

    Ideal ar fi sa putem invata din lectia altora cu privire la acest aspect, cu privire la sanatate dar preferam sa ne dam cu capul de cateva ori de tavan, sa ne doara rau ca apoi sa ne ferim.

    Am rasfoit una din cartiile lui Dalai Lama si exact la citatul respectiv am ajuns si mie mi-a placut si este plin de adevar!

    • Marcela

      Reply Reply 18 februarie 2013

      Asa e, Sorin. Ideal e sa invatam din experienta celorlalti si nu prin suferinta. Ce sincronicitate cu citatul. Multumesc pentru comentariu.:)

  • Olga

    Reply Reply 19 februarie 2013

    Va multumesc inca o data ca existati, toate aceste fete minunate luminate care ne deschideti usa in fiecare saptamana !
    Povestea mea este simpla, seamana mult cu a ta pentru ca noi romancele suntem femei foarte destepte, puternice si vrem sa schimbam lumea, sa mutam muntii, sa ne sacrificam, Fefeleaga sau Maria Lipan fac parte din noi, nu a fost simpla poveste….
    Numai ca, intr-o zi trebuie sa facem virajul, cele care ne trezim si intelegem, eu l- am inceput acum vreo zecz ani cand am avut ub accident, am cazut, m – am lovit la cap, am suferit o operatie si doua saptamani nu am dormit s am inceput sa fac conexiuni, si sa cuget si cand am tras linie, rezultatul era negativ….am schimbat ceva…dar nu a fost destul de anevoios, eu am 55 ani…incet incet m-am imbolnavit din nou de singuratate, de tristete, urat si deznadejde….atunci bunul Dumnezeu mi- a adus o prietena care m- a ajutat, am inceput sa invat, sa imi schimb felul de a ma vedea, am invatat stima personala, respectul, iubirea. Am mers la cursuri si sunt la nivel de maiestrie Reyki, practician Karuna si am facut de asemeni Mental Healing la nivel de Master Class. Am cunoscut oameni minunati si plini de iubire, acum sunt in Franta, mi-am gasit fericirea, mi- am implinit visul de a munci si a trai aici, sunt o femeie implinita, fericita, miltumesc bunului Dumnezeu pentru fiecare clipa pe care o traiesc, pentru fiecare raza de soare, pentru fiecare fir de iarba, pentru soare, pentru stele pentru ca ne apara si ne Lumineaza. Va doresc la toate sa va cultivati corpul si spiritul, sa aveti incredere si sa faceti numai bine, sa credeti in voi si sa va fixati obiective pentru care sa luptati, viata e o minune trebuie traita si trebuie sa profitam din plin, asa cum spun francezii!
    Cu mare drag si Lumina!

    • Marcela

      Reply Reply 19 februarie 2013

      Multumesc, Olga, ca ai impartasit povestea ta. Felicitari pentru modul in care ti-ai cultivat spiritul. Lumina, Iubire si Armonie in suflet.

  • Andreea Maier

    Reply Reply 20 februarie 2013

    Marcela, nu am apucat sa citesc decat primele randuri din materialul gratuit….ca am inceput sa rad in hohote. Mi-a palcut cand ai zis…oamenii nici macar nu cereau iar eu ma ofeream sa dau! Acolo am fost si eu atata vreme…. Era placut ca aparea o „prietenie” … 🙂 Apoi bineinteles ca banii ori nu-i recuperam, ori ii recuperam foarte greu…si ma gandeam …asta e, am mai luat o teapa si culmea, eu chiar vroiam sa-i ajut!!!!! Si apoi am realizat…probabil exact atunci cand trebuia…ca fiecare trebuie sa-si invete lectia si nu am niciun drept sa imi asum responsabilitatile oamenilor din jurul meu. Eu ma incarc(am) cu multa energie negativa iar pe ei ii opream sa-si inveteii lectiile. De ceva vreme nu mai fac asta. Iar banii au inceput sa circule. Plus, de fiecare data cand platesc facturile sunt recunoscatoare. Am inceput sa am grija de bani. Nu mai dau la intamplare, primesc restul, ii gestionez altfel. Mai e de invatat, dar sunt deschisa pentru fiecare zi. Imi incepu ziua multumimd si cu mult CURAJ! Am realizat ce eliberator e curajul. Am inceput sa infrunt frica. Ma bucur de viata! Iti multumesc si sunt recunoscatoare ca ESTI!

    • Marcela

      Reply Reply 20 februarie 2013

      Andreea, multumesc pentru comentariul despre materialul oferit la inscriere. Ma bucur ca ai rezonat si ca te-ai regasit in poveste :). Felicitari pentru ceea ce ai obtinut. Intotdeauna avem de invatat. Lumina, Iubire si Armonie in suflet. Te pup.

  • Nicole

    Reply Reply 2 martie 2013

    Marcela,îmi place mult cum scrii,îmi placarticolele tale si mai presus de toate sufletul tău minunat si cald.
    Dăruiești gânduri și multă armonie celor care te urmăresc.Felicitări pentru tot.Mulțumesc că exiști și mulțumesc că te-am întâlnit.
    Avem nevoie de ARMONIE ÎN SUFLET!

  • Marcela

    Reply Reply 2 martie 2013

    Multumesc, Nicole. Toti avem ganduri de daruit, important e sa constientizam ca ceea ce pare obisnuit pentru noi poate fi extraordinar pentru ceilalti.

  • Costin

    Reply Reply 6 martie 2013

    „Sanatatea este o comoara pe care putini stiu sa o pretuiasca, desi aproape toti se nasc cu ea”

    Am cunoscut un tanar plin de viata si mereu cu zambetul pe buze care la doar 27 de ani a fost nevoit sa isi ia la revedere pentru totdeauna de la cei apropiati. Atac cerebral au spus doctorii insa eu cred ca stresul a fost cauza. Pentru mine a fost momentul in care am hotarat ca sanatatea este CEL MAI IMPORTANT BUN pentru mine si familia mea.

    Lumina, iubire si armonie tuturo!

    Cu sinceritate,
    Costin

    • Marcela

      Reply Reply 6 martie 2013

      Costin, multumesc pentru comentariul si povestioara ta. Sanatatea e foarte importanta si te felicit pentru hotararea luata. Lumina, Iubire si Armonie in suflet.

  • ildiko

    Reply Reply 31 martie 2013

    avem multe de invatat cu totii dar din pacate nu santem atenti la noi,da asta incerc sa renunt la multe din afacerile noastre pentru a ramane mai mult timp pentru mine,dar parca nu sant implinita,parca ajung sa stau sa pierd timpul si sa simt ca sant absenta din tot ce se intampla!….

  • MARIANA

    Reply Reply 6 aprilie 2013

    Toata lumea apreciaza articolul, dar el intruneste aprecieri nu doar ca este bine conceput, ci pentru ca este adevarat…ca cineva si-a spus povestea de viata, si ce sa vezi? nu i se intimpla doar Marcelei. Intr-un fel sau altul toti traim aceasta drama, a nestiintei de a ne asculta sufletul la momentul potrivit. Eu cred ca toti, sau marea majoritate, stim cam ce ar trebui sa facem ca sa ne fie bine; ideea e ca pentru ca putem, zicem noi, facem cu mult mai mult, ne agitam si pentru probleme care nu sint ale noastre…intr-un cuvint alegem sa traim si vietile celor dragi, sub umbrela ca-i iubim si avem grija de ei. Dar este o mare diferenta intre a iubi si a iubi posesiv. Ma gindesc ca atunci cind cineva, din motive nu tocmai ortodoxe, ne spune „esti un bou”, poate nu ar trebui sa ne simtim jigniti…si noi, ca si ei, ne inhamam sau sintem inhamati, la un jug, metaforic vorbind, si tragem, ca si ei, pina cadem din picioare.
    De vorbit, de avut intentii este foarte usor, relativ usor, dar de pus in practica e al naibii de greu…Cum sa-i spui asemenea lucruri, pentru ea de domeniul fanteziei, unei mame singure cu 7 copii, de exemplu, care nu lucreaza si nu are ce sa le dea de mincare.? Pot fi date nenumarate exemple de acest fel. Avem in spatele nostru multe experiente din care nu am invatat nimic, avem experiente din care am fugit si nu le-am incheiat si acum isi produc efectul in bucla…e ca si cum un copil de 6-7 ani, de clasa intii vrei sa aiba performanta daca il duci direct la liceu.
    Poate modul de a face cunoscute aceste lucruri ar trebui sa fie altul, unul care sa ajunga direct la toate sufletele, ca o suntare a mintii, a ego-ului, a fricilor de orice fel, a temerilor .
    Mergi inainte Marcela

    • Marcela

      Reply Reply 8 aprilie 2013

      Mariana, multumesc pentru comentariu si pentru ceea ce ai impartasit. Niciodata nu o sa putem multumi toate sufletele, de aceea pentru mine e important ca ceea ce fac sa fie in armonie cu sufletul meu si persoanele care rezoneaza vor veni singure.:)

  • Ecaterina

    Reply Reply 14 aprilie 2013

    Am citit pot sa spun aproape pe nerasuflate articolul scris de tine draga mea Marcela.Se spune ca din greseli invata omul si asa si este!De ce pana nu suntem trantiti la pamant nu reusim sa constientizam ca viata este numai una?Oare de ce din nou cum spune un proverb ca,pana nu dai cu capul de pragul de sus nu-l vezi si pe cel de jos?Pot spune ca am trecut aproape prin aceiasi situatie ca si tine scumpa mea.Doar ca,aveam 2 copii de crescut,sotul lucra pe ture,iar eu eram calul de bataie.Iesiam de la serviciu,faceam cativa km pe jos pana la Piata Mare pentru a-mi face cumparaturile,ajungeam acasa tot pe jos ca sa fac economie,imi luam copii de la cresa caci pe fetita am dat-o de la sase luni,iar baiatul avea 2 ani si ceva,ajunsi acasa dale sa manace,schimbai,spala rufe,calca rufe, fa mancare,si ma culcam pe la 3 sau patru dimineata.Dimineata la 5 in picioare,pregateste copii,fugii si du-i la cresa,dezbraca-i de hainutele de acasa si imbraca-i in hainutele de acolo,fugi 10minute pana la autobuz,ia autobuzul,da-te jos si fugi iar 10 minute pana la serviciu,si acest serviciu a fost timp de 5 sau 6 ani.Nu mancam decat odata-n zi,pana cand am produs asa un dezechilibru corpului ca era cat pe ce sa termin cu viata, si viata cu mine.Atunci am aflat de dr.Virginia Faur,am mers la Lugoj bunul Dumnezeu sa o binecuvanteze,m-a repus pe picioare.Dar ceia ce m-a trezit a fost cu totul altceva.Eram internat la Tg.Mures la un profesor dr.Grecu Gheorghe,si acest om deosebit ii spune unei fete din salon cu mine, caci acelei fete ii murise sotul,ii spune:”Daca tu nu vrei sa constientizezi ca ai 3 copii acasa,si sa iesi din starea asta,atunci vei ajunge langa sotul tau”Pentru mine aceasta a fost cea mai puternica lectie a vietii mele caci ia zis:Corpul unde este rau se taie se scoate afara se coase si in timp se vindeca,dar psihic tu esti unicul medic”Asta n-am uitat-o si nici n-o voi uita vreodata.Sunt mult mai multe de spus dar imi vine nepotica!Multumesc pentru destainuirea ta sincera si fii binecuvantata cu tot ce pot fi mai bun si maret pentru tine,sufletul tau si toti cei dragi tie!Te imbratisez cu dragoste,Ecaterina

    • Marcela

      Reply Reply 15 aprilie 2013

      Multumesc pentru povestea ta, Ecaterina. Toate cele bune. 🙂

  • maria

    Reply Reply 18 aprilie 2013

    d
    DUMNEZEU NE AVERTIZEAZA DAR NOI NU LUAM IN SEAMA.DE ACEA DAU UN SFAT PRIVITI VIATA CU RESPECT,TRAITI ZIUA DE ASTAZI CA PE ULTIMA DIN VIATA VOASTRA,MIINE NU SE STIE.O PERSOANA DRAGA MIE A PLECAT DE ACASA LA PLIMBARE SI PESTE 5 MINUTE A FACUT UN ACCIDENT VASCULAR CU INUNDATIE MARE CEREBRALA PE STRADA SI DUPA O JUMATATE DE ORA,PRIMESC VESTEA CA A DECEDAT.A PLECAT DE ACASA SI NU S-A MAI INTORS NICIODATA.
    ATUNCI CE SINTEM NOI?SINTEM ACTORII VIETII NOASTRE,NE JUCAM ROLUL SI APOI SE TRAGE CORTINA! TREBUIE SA APRECIEM SI SA MULTUMIM PT.FIECARE ZI TRAITA,SA FIM MAI BUNI MAI INTELEGATORI SA MILOSTIVIM PE CEI CARE NU AU,CHIAR DIN PUTINUL NOSRTU,SA NU SRINGEM AVERI EXAGERAT PE INOCENTA ALTORA CA TOTUL SE PLATESTE,POATE PLATESC COPII NOSTRI PT.NESABAUIRILE NOASTRE SUB FORMA DE KARME.ATUNCI HAI SA FIM MAI BUNI CU TOTII SA MULTUMIM CA EXISTAM SA NE RUGAM SA NE LUMINEZE DUMNEZEU! DOAMNE AJUTA!

    • Marcela

      Reply Reply 23 aprilie 2013

      Da, Maria. Suntem conectati permanent cu divinitatea, important e sa constientizam aceasta conexiune si sa „auzim” mesajele transmise.

  • maria

    Reply Reply 24 aprilie 2013

    Da Marcela ai dreptate ca suntem conectati permanent cu
    divinitatea,chiar primesc mesaje prin vise ,dar nu stiu mereu sa interpretez.Chiar si intimplari pe care le prevad sau le evit si apoi realizez ca forta divina si ingerul meu pazitor ma indruma.Acum meditez la deblocarea banilor,dar ceva inconstient in ultima perioada m-a facut ordonata si sa-i iubesc mai mult.Dupa ce am citit materialul tau am realizat ca ingerul meu pazitor ma indruma.
    UN GIND BUN PT.TINE SI DUMNEZEU SA TE OCROTEASCA.
    PACE SI DRAGOSTE PT.TOTI LOCUITORII ACESTUI PAMINT.

    • Marcela

      Reply Reply 26 aprilie 2013

      Frumoasa constientizare, Maria. Te felicit.

  • Gabriel

    Reply Reply 22 mai 2013

    Referitor la aceasta poveste am gasit o poezie care mi-a placut foarte mult. Aceasta poezie sta scrisa la intrarea in biserica de la Sadinca, jud.
    Sibiu , loc unde s-au pus bazele unei mici manastiri condusa de
    parintele-calugar David.

    Atat de frumoasa pe cat de adevarata.

    Un lung tren ne pare viata.
    Ne trezim in el mergand,
    Fara sa ne dam noi seama,
    Unde ne-am suit si cand.

    Fericirile sunt halte,
    Unde stam cate-un minut,
    Pana bine ne dam seama,
    Suna, pleaca, a trecut.

    Iar durerile sunt statii
    Lungi, de nu se mai sfarsesc
    Si in ciuda noastra parca,
    Tot mai multe se ivesc.

    Arzatori de nerabdare,
    Inainte tot privim,
    Sa ajungem mai degraba
    La vreo tinta ce-o dorim.

    Ne trec zilele, trec anii,
    Clipe scumpe si dureri,
    Noi traim hraniti de visuri
    Si-nsetati dupa placeri.

    Multi copii voiosi se urca.
    Cati in drum n-am intilnit,
    Iar cate-un batran coboara,
    Trist si frant, sau istovit.

    Vine-odata insa vremea,
    Sa ne coboram si noi.
    Ce n-am da atunci o clipa,
    Sa ne-ntoarcem inapoi?

    Dar pe cand, privind in urma,
    Plangem timpul ce-a trecut,
    Suna goarna VESNICIEI:
    *Am trait si n-am stiut*

    • Marcela

      Reply Reply 30 mai 2013

      Ce frumos. Multumesc din suflet, Gabriel, pentru poezie. E minunata.

  • maria

    Reply Reply 4 decembrie 2013

    Te apreciez f.mult Marcela,acum faci parte din Drumul Vietii mele.Matreialele tale sunt de ajutor multor persoane interesate. MULTUMESC SI SUNT RECUNASCATOARE CA MI-AI SCHIMBAT VIATA SI FELUL DE GINDIE! Multumesc si sunt Recunascatoare Divinitatii pt.Lumina adusa pe Drumul Vietii mele1.
    Te imbratisez cu dragoste si iubire!
    MARIA

    • Marcela

      Reply Reply 1 ianuarie 2014

      Multumesc Maria pentru gandurile si cuvintele frumoase. Te imbratisez cu drag.

  • maria bozsanui

    Reply Reply 25 mai 2014

    Iarta,iubeste si intelege ! functioneaza destul de bine daca vrei!

  • camellia

    Reply Reply 15 ianuarie 2015

    Marcela, eu chiar acum sunt in impas… nu stiu de ude sa incep si unde sa termin. Situatiile stresane s-au succedat una dupa alta pana cand m-au doborat.
    Te-am descoperit zilele astea si tot citesc, numai ca textele nu sunt de-ajuns. Deocamdata banii s-au dus pe medicamente si doctori, dar eu simt ca nu-i singura cale pentru mine. Ma coplesesc fricile de tot felul, gandurile negre, insomniile…Sper sa gasesc si eu ”calea” pana nu este prea tarziu!
    Mutumesc si sunt recunoscatoare ca pot invata de la tine!

Leave A Response

* Denotes Required Field