Metoda Scenariul pentru eliberarea emoțiilor captive

Pentru că mi-au scris mai multe persoane că nu stau așa bine cu vizualizarea și creativitatea, mai scot din tolba de unelte încă o metodă de golire a coșului de gunoi emoțional. Este o metodă foarte simplă, în schimb implică să lucrezi mai mult decât în cazul primelor două pe care ți le-am prezentat până acum. Metoda este descrisă în cartea scrisă de Karol Truman, Sentimentele îngropate de vii nu mor niciodată, și se numește Scenariul.

Înainte de a aplica metoda, identifică- ți emoțiile captive folosind legea oglindirii așa cum ți-am povestit AICI.

Găseşte un loc liniştit, în care să te poţi relaxa confortabil. Aşează-te şi închide ochii. Inspiră profund pe nas şi expiră lent pe gură. Inspiră din nou, dar de dată aceasta reţine- ţi suflul până când numeri până la trei, apoi expiră lent pe gură (în acest fel, îţi vei activa ambele emisfere cerebrale). 

Hotărăște care este emoția captivă pe care lucrezi și scrie cu mâna ta  textul de mai jos într-o agendă completând spațiile goale cu ceea ce iți  explic mai jos. Apoi citește zilnic cu mare atenție și concentrare acest text timp de 21- 40 zile

Dragul meu subconștient, te rog să localizezi originea sentimentelor şi gândurilor mele legate de…….(emoția captivă)… .

Triază toate nivelele, straturile, zonele şi aspectele fiinţei mele, pentru a descoperi această origine. Apoi analizează şi rezolvă sentimentele şi gândurile mele, astfel încât acestea să se armonizeze din nou cu adevărul divin.

Triază întregul meu trecut, până la originile eternităţii, şi vindecă toate incidentele şi toate consecinţele lor care s- au datorat acestei origini a gândurilor şi sentimentelor mele. 

Fă acest lucru în acord cu voinţa divină, până când ajungi în momentul prezent, şi umple-mă cu lumina şi cu adevărul  divin, cu pacea şi cu iubirea divină, cu iertarea faţă de mine însumi pentru percepţiile mele incorecte, cu iertare pentru celelalte persoane, locuri, circumstanţe şi evenimente care au contribuit Ia apariţia acestor sentimente și gânduri.

Într-o stare de iertare şi de iubire necondiţionată, accept transformarea tuturor problemelor mele fizice, mentale, emoţionale şi spirituale, inclusiv a comportamentelor mele necorespunzătoare care s-au datorat acestei origini negative înregistrate în ADN-ul meu.

Optez pentru a fi…………..
Mă simt……………………….
SUNT………………………….

Aşa să fie. M-am vindecat. Am realizat ceea ce mi-am propus.

Iţi mulţumesc ţie, dragul meu subconștient, pentru că mi- ai venit în ajutor şi pentru că m-ai ajutat să ating măsura plenară a potenţialului meu. 

Iţi mulţumesc, îţi mulţumesc, îţi mulţumesc! 

Te iubesc şi mă închin în faţa divinității, de unde vin toate binecuvântările.

Poţi rosti afirmaţiile din „Scenariu” fie cu voce tare, fie în gând. Ambele metode funcţionează la fel de bine. La modul ideal, aplică această tehnică într-un loc izolat, în care să te poţi relaxa profund. Dacă nu este posibil, aplic-o în locul în care te afli, oricare ar fi acesta.

Poți învăţa pe de rost „Scenariul”, astfel încât să îl poţi aplica spontan, ori de câte ori ai nevoie de el.

Dacă nu îţi trece prin minte nicio stare pozitivă cu care să înlocuieşti emoția captivă, poţi apela oricând la expresiile: iertare, acceptare şi iubire necondiţionată. De exemplu:

Optez pentru a mă reconecta cu iertarea, acceptarea şi iubirea necondiţionată. 

Mă simt reconectat/ă cu iertarea, acceptarea şi iubirea necondiţionată.

SUNT reconectat/ă cu iertarea, acceptarea şi iubirea necondiţionată. 

Sau mai concret pentru FRICĂ

Optez pentru a mă reconecta la nivel profund cu resursele mele interioare, cu puterea mea interioară, cu încrederea că totul se întâmplă așa cum este spre binele meu suprem, pentru evoluția sufletului meu.

Mă simt reconectat/ă la nivel profund cu resursele mele interioare, cu puterea mea interioară, cu încrederea că totul se întâmplă așa cum este spre binele meu suprem, pentru evoluția sufletului meu.

SUNT reconectat/ă la nivel profund cu resursele mele interioare, cu puterea mea interioară, cu încrederea că totul se întâmplă așa cum este spre binele meu suprem, pentru evoluția sufletului meu.

De fiecare dată când îți prelucrezi emoțiile captive cu ajutorul Scenariului, tu înlocuiesti vibraţiile negative din fiinţa ta cu alte vibraţii, pozitive, ale „luminii şi adevărului” şi ale „păcii şi iubirii divine”. În timp, aceste vibraţii devin din ce în ce mai puternice, mai ales dacă folosești metoda pe durata de 21- 40 zile pentru o emoție captivă.

Fii pregătit/ă pentru un proces de lungă durată, dar care îţi va aduce numeroase beneficii. 

Recapitulând, ai acum 3 metode diferite de a goli coșul de gunoi emoțional:

 

  • metoda Letting GO, pe care o găsești AICI
  • exercițiul de stat de vorbă cu emoțiile, pe care îl găsești AICI
  • metoda Scenariul, pe care ți-am prezentat- o azi

Orice metodă ai alege, e important să conștientizezi că transformarea şi eliminarea diferitelor straturi ale emoțiilor captive nu se poate produce peste noapte. La urma urmelor, acumularea lor s-a produs de-a lungul multor ani de zile; de aceea, nici eliminarea lor nu poate fi instantanee! 

De asemenea sunt sentimente sau vibraţii cu care te-ai născut, ceea ce înseamnă că au existat în conştiinţa ta o vreme foarte îndelungată. Ele au apărut odată cu tine, impregnându-se de la bun început în genele celulelor tale, adică în ADN-ul tău. Uneori, aceste sentimente pot fi foarte încăpăţânate şi nu se lasă cu uşurinţă dizolvate. Important este să crezi că poţi rezolva aceste sentimente care te sabotează dacă eşti ferm hotărât/a să faci acest lucru.

Dacă ai început să faci progrese în procesul de golire a coșului de gunoi emoțional, fii atent/ă să nu aluneci din nou în vechile tipare emoţionale, uzate de atâta folosire şi care ţi-au subminat până în prezent încrederea în tine şi preţuirea de sine, creând atâtea conflicte interioare în fiinţa ta.  

Dacă simţi că revii la ele, conştientizează faptul că mai există încă foarte multe straturi de sentimente negative în subconştientul tău. Concentrează-te asupra celor pe care doreşti să le elimini şi continuă să lucrezi cu  metoda cu care rezonezi cel mai mult.

De asemenea ca să- ți hrănești sufletul zilnic cu energii de vibrații înalte înscrie- te la Mini Cursul GRATUIT – Cum să ai o relație mai bună cu tine antrenându-ți mintea să lucreze în tandem cu sufletul, AICI . Altfel va fi flămând și se va hrăni cu ce apucă de pe la alții, care pot fi noi „gunoaie emoționale” pentru care vei lucra suplimentar să le eliberezi.

 

Cu drag,

Marcela Mantz
Mind & Soul Harmony Coach

 

PS Dacă simți că acest articol le-ar putea fi de ajutor și prietenilor tăi, te încurajez să îl distribui astfel încât să îi ajuți să se elibereze de emoțiile captive.

Lasă un comentariu