Cum îți influențează credințele alegerile pe care le faci

alegerile

Magda a venit la ședințe individuale pentru că de mai mulți ani își tot propune un obiectiv și nu reușește să îl atingă. Obiectivul ei este să își achite datoriile și să economisească bani pentru a-și plăti avansul la casa pe care și-o dorește. În ultimii ani a sperat din tot sufletul ei că anul respectiv va fi acela în care va putea să-și achite toate datoriile și să înceapă să economisească pentru casă.

Dar, în fiecare an Magda rămânea în aceeași situație financiară ca și în anul precedent. Găsea întotdeauna câte o scuză ca să nu își plătească datoriile. De fapt ea nu își făcuse nici un plan concret pentru a-și îndeplini acest obiectiv. Am început să analizăm cum își cheltuia banii pe care îi încasa lunar pentru a vedea unde mai poate reduce câte ceva. Mi-a mărturisit că nu își ținea niciodată o evidență a cheltuielilor.

– Nu îmi place să fac acest lucru, a început ea să povestească. Îmi amintește de anii copilăriei în care ai mei făceau întotdeauna liste și listuțe cu tot ceea ce cheltuiau. 

Când îmi doream ceva, îmi spuneau că luna aceasta nu se poate. Sau și mai rău, făceau tot posibilul să mă convingă că nu îmi era neapărat necesar ceea ce îmi doream. De cele mai multe ori, mă închideam în camera mea și plângeam. În acele momente îi uram. Și de fiecare dată îmi spuneam: „Lasă că mă fac eu mare. O să am banii mei și o să fac ce vreau cu ei.”

A tăcut brusc. Abia acum a conștientizat ce anume o sabota în a-și îndeplini dorința. Până acum își găsea mereu scuze, acum a înțeles că se programase singură. Făcuse un angajament cu ea să cheltuie banii oriunde și oricând își dorește.

alegerile si credintele

Acest angajament o determina să își cheltuie banii pe orice considera ca fiind important într-un anumit moment, fără să se gândească profund la consecințele pe termen lung ale acestor alegeri pe termen scurt. Modul ei de gândire o face să trăiască cu speranța că poate cineva îi va da banii de avans pentru casă sau că va găsi un serviciu unde să fie plătită mai bine. Ea de fapt se învârtea într-un cerc vicios, datorită angajamentului pe care și-l luase.

Am schimbat acest angajament cu unul nou, în acord cu perspectiva cea mai înaltă, care să o susțină să-și îndeplinească dorința.

Lumea exterioară reflectă lumea ta interioară, convingerile adânc implementate în subconștientul tău. 

Alegerile pe care le faci sunt întotdeauna conforme cu credințele cele mai profunde.

Atunci când viața ta nu este așa cum îți dorești, există cu siguranță convingeri ascunse care îți sabotează acțiunile. Poți spune că îți dorești siguranță financiară și când îți cercetezi cu atenție alegerile observi cheltuieli mai mari decât câștigul lunar. Dacă cercetezi și mai adânc care este cauza deficitului cu siguranță vei descoperi o convingere limitativă.

Poate fi chiar cea pe care am descoperit-o la clientă mea: „Cheltui banii oriunde și oricând doresc.” Și astfel, atunci când vezi ceva care îți place răspunsul natural și credința profundă înving. Fără să te gândești, te îndepărtezi de la drum și respecți angajamentul de a cheltui bani în loc să respecți planul pe care l-ai stabilit pentru a dobândi siguranță financiară.

Cei mai mulți dintre noi nici nu-și dau seama că au aceste convingeri. Credințele ascunse sunt responsabile pentru discrepanța dintre ceea ce spunem că vrem și ceea ce trăim în realitate.

Dacă acoperișul este prost făcut și plin de găuri, ploaia va curge în casă;

la fel o minte slabă și incapabilă de a se controla 

lasă să între gândurile negative.

Buddha

Atunci când faci în permanență alegeri complet diferite față de ceea ce spui că dorești, este necesar să descoperi rădăcinile acestora. Când ești derutat/ă de alegerile pe care le-ai făcut,  verifică dacă nu cumva există convingeri ascunse. Dacă nu reușești singur/ă, poți alege să le descoperim împreună în  ședințe individuale .

Marcela Mantz

Cu drag,

Marcela

 

 

  • Dacă simți că acest articol îi poate ajuta pe prietenii tăi, te invit să îl distribui în rețelele de socializare. Ai butoanele de Like și Share mai jos.
  • De asemeni, dacă simți să împărtășești din experiența ta cu alegerile și convingerile, te invit să scrii un comentariu.
  • Mulțumesc și sunt recunoscătoare că ești alături de mine în acest proces de redescoperire a armoniei și echilibrului interior.

 

Articolul anterior
Articolul următor
Opt In Image

Ți-a plăcut acest articol? Dacă da, alătură-te abonaților care primesc săptămânal sugestii și articole despre cum să fie în armonie cu sufletul lor. În plus vei primi un ghid despre cum DEBLOCHEZI fluxul energetic al banilor și te bucuri de abundență financiară.

IMPORTANT! Te asigur că îți protejez datele personale și nu îți trimit SPAM. Consultă politica de confidențialitate privind colectarea și folosirea datelor AICI.

Citeste articole asemanatoare

Lasă un comentariu

8 comentarii la „Cum îți influențează credințele alegerile pe care le faci”

  1. De f. multe ori alegem sa facem ceva diferit decit afirma-m.Subconstientul nostru are implementat in memoria sa,anumite convingerii limitative,pe care le-m adaugat in anumite momente din viata noastra.Aceste convingerii isi fac aparitia cind nu dorim ceva cu adevarat.Eu am o casa de vinzare si nu am reusit s-o vind momentan.Am descoperit ca eu am retinerii cu adevarat din motive sentimentale.In acest moment sunt pe calea ceea buna si imi doresc cu adevarat aceasta vinzare.Sunt convinsa ca Divinitatea va aduce cumparatorul, la momentul Divin potrivit.Sunt convinsa, toata reusita vietii noastre,este in interiorul nostru,numai sa alegem calea ceea buna pt.vibratia sufletului nostru.Sa avem incredere in fortele interioare nebanuite,ale gindurilor noastre.Noi suntem ceea ce gindim,ceea ce ne dorim cu adevarat.IUBITIVA .PE VOI,DARUITI DRAGOSTE SI MULTA IUBIRE IN JURUL VOSTRU.ve-ti primi ceea ce daruiti.MARIA.

  2. Luna mai a fost pentru mine o luna in care nu am reusit sa fiu foarte organizata cu banii si am fost la limita.Trebuie sa spun ca am un buget mic de pensionar dar in general reusesc sa ma descurc si sa fac si o economie cit de mica.CIND AM CITIT ARTICOLUL TAU MI-AM DAT SEAMA CA NU AM RESPECTAT NISTE REGULI IMI SPUNEAM CA NU MAI CUMPAR NIMIC SI CIND IESEAM LA PLIMBARE CEVA MA TRAGEA IN MAGAZINE SI CHELTUIAM BANI.DECI IN LUNA MAI AM FOST DEZORDONATA ,IN VIITOR TREBUIE SA INTRU LA NORMAL PT CA EU SUNT IN GENERAL O PERSOANA ORDONATA.

  3. Da, este foarte adevarat, ma intrebam de ce nu reusesc sa am o relatie in ultimii ani. Si acest articol mi-a scos la iveala motivul. In ultima relatie pe care am avut-o si care s-a incheiat in suferinta,mi-am spus ca e mai bine singura decat rau acompaniata, asa cum zice un vechi proverb. Chiar daca in acel moment poate nu credeam ceea ce am spus, mi-a s-a innregistrat in subconstient ca o credinta care acum ma saboteaza din ascuns.
    Acum ca am constientizat lucrul asta, cum trebuie sa inlatur aceasta credinta?

    • Cristina, sunt mai multe tehnici care te ajuta sa schimbi convingerile limitative. Eu in sedintele individuale folosesc Theta Healing si NLP. Tu iti poti scrie noua credinta ( ex: Am incredere ca Universul lucreaza pentru mine si atrag persoana cu care am o relatie benefica ) si sa o repeti in fiecare zi de mai multe ori, pana patrunde adanc in subconstient. Pe langa schimbarea convingerii, e important sa ierti persoana care ti-a provocat suferinta si sa eliberezi resentimentele si regretele. Daca nu reusesti sa faci singura, scrie-mi pe marcela@armonieinsuflet.ro si programam o sedinta. Mult succes.

  4. Sigur ceea ce a trait Magda, s-a intamplat si altor persoane.

    Copii fiind nu ne gandim ce impact au aceste ganduri ce sunt pastrate vii in mintea noastra.

    Tot repetandu-le de nenumarate ori pentru ca din pacate pentru fiecare trec multi ani pana terminam studiile, aceste fraze/vorbe fac parte din viata noastra. Devin ca o rugaciune.

    De aceea este greu sa ne setam mintea pe problemele curente, adica ceea ce am dori sa realizam de fapt cu banii obtinuti prin eforturile noastre ( o casa, o masina etc) . Ramanem la lucrurile marunte care ne-au lipsit in copilarie.

    Este adevarat ca unele persoane isi dau seama ca ceva nu functioneaza si fie fac o analiza si isi dau seama si corecteaza, fie apeleaza la diversi specialisti care ii ajuta sa rezolve problema, fie in cazul in care li se spune pasii ce trebuie sa-i urmeze pentru a merge pe drumul cel bun, considera ca nimeni nu poate prin ceea ce trece.

Lasă un comentariu

Distribuie si prietenilor tai
Facebook
Google+
Linkedin
Twitter